Termenul limită pentru dotarea autovehiculelor de transport intracomunitar cu tahograf inteligent 2 este 31 decembrie 2024, reamintește Uniunea Națională a Transportatorilor Rutieri din România (UNTRR).
Lipsa tahografului inteligent versiunea 2 este sancționată în statele UE, putând ajunge, în Franța, spre exemplu, la amendă de 30.000 de euro sau chiar la un an de închisoare.
Până în septembrie, din cele 185.000 de autovehicule de transport marfă de peste 3,5t licențiate în România, doar 10.000 erau echipate cu noul tahograf inteligent 2, iar circa 17.000 erau echipate cu tahograful inteligent 1, iar din estimările UNTRR până la finalul anului mai pot fi dotate încă 10.000 de autovehicule.
Din calcule reiese că, începând cu 1 ianuarie 2025, o treime din flota dedicată operațiunilor intracomunitare riscă să nu poată fi dotată și, deci, să nu poată trece frontiera spre alte țări UE.
În acest context, UNTRR solicită autorităților române și europene extinderea cu doi ani a termenului limită de retro-echipare cu tahograf inteligent 2 a autovehiculelor de marfă și persoane utilizate în transportul internațional în Uniunea Europeană (UE).
Potrivit Pachetului Mobilitate 1 (PM1) din Regulamentul 1054/2020, autovehiculele pentru transport intracomunitar de mărfuri și persoane dotate cu tahograf analogic sau digital non-inteligent trebuie echipate cu tahografe inteligente 2 până la finalul acestui an, iar pentru cele echipate cu tahograf inteligent 1 termenul este de 18 august 2025.
Din sondajele realizate de UNTRR și IRU reiese că industria transporturilor rutiere atât din România, cât și din celelalte state membre UE se confruntă cu întârzieri și provocări majore în respectarea termenelor limită ale Pachetului Mobilitate 1. Un studiu IRU din septembrie efectuat în rândul a peste 1.000 de transportatori arată că doar 6,42% din flota acestora fost dotată cu tahograf inteligent 2.
Conform analizelor UNTRR, transportatorii români operează în mod dedicat circa 60.000 de autovehicule în transportul rutier internațional de mărfuri în UE, la care se adaugă alte câteva zeci de mii utilizate ocazional. Majoritatea necesită retro-echipare cu tahografe inteligente 2 în următoarele trei luni.
Extinderea cu doi ani a termenului limită ar permite transportatorilor să-și echipeze vehiculele cu ocazia ITP-ului tahografului.
De asemenea, alocarea de fonduri europene (cerută de UNTRR încă din 2020) pentru acoperirea costurilor suplimentare asociate retro-echipării autovehiculelor cu tahografe inteligente 2 este o soliție pentru reducerea costurilor.
Spania este singurul stat UE care are un program de-minimis pentru sprijinirea firmelor de transport în vederea retro-echipãrii cu tahograf inteligent 2, deși sunt mai multe state în care industria de transport rutier a solicitat un astfel de sprijin, inclusiv Romania și Polonia.
Obligativitatea retro-echipării tuturor autovehiculelor utilizate în prezent, în transporturile intracomunitare, introdusă de Pachetul Mobilitate 1 este o măsură unicã în istoria tahografului și, în general, în domeniul tehnic, la nivel european, în condițiile în care, anterior, toate obligațiile au vizat doar vehiculele nou-înmatriculate.
Obligația de retro-echipare cu tahograful inteligent 2 vizează facilitarea controlului măsurilor Pachetului Mobilitate 1 pentru transportatorii români și estici, precum detașarea și întoarcerea acasă a șoferilor și a camioanelor, contestate de UNTRR, Guvernul României și alte țări europene afectate, la Curtea de Justiție UE – CJUE care săptămâna trecută s-a pronunțat și a anulat întoarcerea acasã a camioanelor.
Românii au două alternative
Obligativitatea ca toate autovehiculele să fie dotate în termen de trei luni cu noua variantă de tahograf ar putea duce și la situații neplăcute pentru transportatorii români. În România există doar doi producători privați de tahografe din UE care au doar câte un singur reprezentant, ceea ce reprezintă o îngrădire a concurenței, și așa limitată la nivel european. UNTRR va solicita clarificări Comisiei Europene și celor doi producători europeni care au exclusivitate pentru furnizarea unor echipamente obligatorii prin lege, supra-protecția reprezentanților la nivel național fiind total nejustificată. Transportatorii români nu pot monta în România tahografe noi cumpărate din alte țări din UE, abordare inexistentă în orice altă țară din UE.
La nivelul IRU, subiectul va fi discutat la Bruxelles.
Suntem pe locul 3 în UE
România ocupă locul 3 în privința transporturilor rutiere internaționale de mărfuri în UE 27 de tip cross-trade (operate de un transportator RO între alte țări UE) și a transporturilor rutiere de mărfuri în regim de cabotaj (operat de un transportator RO între două locații de încărcare/descărcare din interiorul unei alte țări UE). În acest context, UNTRR evidențiază necesitatea alocării de fonduri europene pentru a sprijini transportatorii rutieri români în activitățile de transport rutier prestate în cadrul UE, prin acoperirea costurilor suplimentare asociate retro-echipării obligatorii cu tahografe inteligente versiunea 2.
UNTRR solicită adoptarea urgentă a acestei măsuri, care va contribui la menținerea industriei de transport rutier ca lider la exportul de servicii al României, cu 7,81 miliarde euro în 2023, în fața exportului de servicii IT de 7,772 miliarde euro și cu un sold pozitiv (export-import) de 6,226 miliarde de euro, înaintea soldului serviciilor informatice, de 5,9 miliarde euro.