Site icon TIMP ROMÂNESC

UNTRR: Timpii mari de așteptare a camioanelor la frontierele României

 Uniunea Națională a Transportatorilor Rutieri din România – UNTRR atenționează că timpii de așteptare la frontierele României au crescut îngrijorător și s-au creat cozi de camioane de până la 20 km care blochează activitatea transportatorilor români în prag de sărbători, generând  întârzieri în livrarea alimentelor, produselor și mărfurilor care afectează clienții, cetățenii și întreaga economie.

La intrarea în România, transportatorii sunt forțați să aștepte zile și ore în șir pentru a putea trece frontiera, timp în care șoferii români nu au acces la facilități de hrană și instalații sanitare adecvate:

Dacă astăzi România ar fi fost în spațiul Schengen, s-ar fi eliminat mai multe probleme și timpii de așteptare a transportatorilor români la frontierele interne s-ar reducere semnificativ, iar dacă autoritățile vamale ar acorda prioritate camioanelor cu documente vamale procesate – TIR/TIR-EPD la frontierele externe UE așa cum UNTRR a solicitat în repetate rânduri, numărul zilnic de camioane care pot trece frontiera României cu Ucraina și Republica Moldova poate crește de 2-3 ori în 24 de ore.

În ultimii ani, UNTRR a solicitat constant Guvernului României măsuri urgente pentru reducerea timpilor foarte mari de așteptare la frontiere, semnalizând faptul că sunt frecvent cozi kilometrice atât la frontierele interne UE, precum Giurgiu, Borș, Nădlac (Romania nefiind în spațiul Schengen), precum și la frontierele externe UE, precum Siret Porubne (infrastructură învechită).

În lipsa unor măsuri prioritare din partea autorităților române, problema timpilor mari de așteptare la frontiere s-a agravat, perturbând semnificativ operațiunile internaționale ale transportatorilor români.

În lipsa unor măsuri prioritare din partea autorităților române, problema timpilor mari de așteptare la frontiere s-a agravat, perturbând semnificativ operațiunile internaționale ale transportatorilor români.

UNTRR solicită intervenții urgente și coordonate ale autorităților române pentru reducerea timpilor foarte mari de așteptare la frontierele României cu țările vecine,  care afectează în prezent activitatea transportatorilor rutieri și perturbă funcționarea tuturor sectoarelor economice deservite de transportatori:

1. UNTRR face apel la intervenția urgentă a Ministerului Afacerilor Interne – MAI pentru fluidizarea traficului de frontieră prin implementarea fără întârziere a măsurilor solicitate constant în ultimii ani:

Acordarea de prioritate la frontierele externe UE ale României pentru camioanele cu documente vamale procesate – TIR/TIR EPD care determină reducerea la minimum a sarcinilor administrative pentru transportatori și autoritățile vamale. Sistemul TIR oferă o soluție imediată pentru facilitarea trecerii frontierei României cu Ucraina și Rep. Moldova,  fiind demonstrat faptul că utilizarea TIR reduce timpii de transport cu până la 80%, facilitându-se trecerea mai rapidă a frontierei și astfel mărirea capacității de procesare a autorităților vamale. Pentru deblocarea urgentă a transportatorilor rutieri români care așteaptă la acest moment până la 11 zile să intre în țară la frontierele României cu Ucraina și Moldova, UNTRR solicită să se acorde prioritate autovehiculelor care utilizează sistemul TIR și care au trimise predeclarații electronice TIR-EPD.
Utilizarea dedicată a unor puncte de trecere a frontierei strict pentru camioane cu documente procesate vamal TIR/tranzit și camioane goale, care ar putea duce la creșterea capacității actuale de trecere a frontierei. Pentru frontiera cu Ucraina, UNTRR a identificat două puncte de trecere a frontierei care pot fi dedicate pentru transport TIR/ TIR-EPD:  Vama Vicovul de Sus- Krasnoilsk (UA), pentru frontiera cu Rep. Moldova Bumbăta – Leova (MD).

Modernizare infrastructurii la punctele de trecere a frontierelor cu țările UE și non-UE pentru creșterea fluxului și fluidizarea traficului, prin extinderea numărului de benzi de control pentru fiecare sens de circulație și realizarea unor spații de parcare corespunzătoare

Dimensionarea corectă a personalului vamal și a procedurilor de lucru. Transportatorii rutieri se plâng că personalul vamal nu lucrează în intervalul orar 07.00-10.00 dimineața și nici în intervalul 19.00-20.00 seara și că se așteaptă cu orele pentru prelucrarea documentelor vamale, timp care se adaugă la zilele de așteptare pentru trecerea frontierei.  În lipsa unui personal suficient și bine instruit și a unor proceduri de lucru adecvate, dacă se pierde mult timp la trecerea frontierelor, dacă procedurile nu sunt armonizate și dacă toate acestea pot duce și la plăți neoficiale – atunci transporturile sunt întârziate și economia este penalizată.

Măsuri urgente de coordonare instituțională atât națională, cât și transfrontalieră pentru reducerea timpilor de așteptare în frontiere și fluidizarea traficului.

2.UNTRR face apel la intervenția imediată a Ministerului Afacerilor Externe – MAE și a Eurodeputaților români pentru eliminarea discriminării transportatorilor rutieri români din parcările de camioane de la Ruse cu atât mai mult cu cât pe surse se pare că același investitor va realiza o parcare similară la Vidin. La RUSE situația s-a înrăutățit, timpul de așteptare a crescut la peste 36 ore pentru camioane, pentru a trece o frontieră internă a UE, din care 3 ore pentru a intra în parcările obligatorii, 26-30 ore așteptare în parcări, 5-6 ore în coadă pentru a trece frontiera, iar vara și timpii de așteptare sunt de 2-3 zile pentru camioane. În ciuda tuturor intervențiilor realizate la nivel bilateral și european, continuă discriminarea transportatorilor rutieri români la Ruse, unde firmele de transport din România PLĂTESC ÎN CONTINUARE 25 EURO FAȚĂ DE TRANSPORTATORII BULGARI CARE PLĂTESC 7 EURO. Dacă MAE și România sunt în imposibilitatea tranșării unor astfel de aspecte, solicităm MAE și Eurodeputaților români SĂ CONSIDERE DECUPLAREA DE IPOCRIZIA BULGARIEI în aderarea la Schengen, având în vedere că acțiunile întreprinse de autoritățile bulgare sunt în flagrantă contradicție cu discursul lor public pentru aderarea la Schengen.

Industria transporturilor rutiere are o contribuție semnificativă la Produsul Intern Brut (PIB) al României, fiind principala modalitate de transport utilizată pentru exporturile realizate din țara noastră. Industria transporturilor rutiere este cel mai mare exportator de servicii al României cu 7,66 miliarde euro în 2022 și peste 22,3 miliarde euro contribuție la exportul de servicii în ultimii 4 ani. Orice blocaj al activității de transport rutier afectează buna funcționare a economiei românești în ansamblu. Reducerea urgentă a timpilor de așteptare la frontiere este importantă pentru transportatorii rutieri români și pentru toți agenții economici din România – importatorii și exportatorii în special, și implicit pentru consumatorii finali.

UNTRR solicită Guvernului României intensificarea acțiunilor pentru integrarea României în spațiul Schengen cât mai curând posibil și reducerea poverii administrative la punctele de trecere a frontierelor, prin utilizarea sistemului TIR pe relațiile cu țările non-UE.

Exit mobile version