Conform informaţiilor preliminare comunicate de autorităţile ungare de la faţa locului, printre persoanele decedate în urma accidentului rutier care a avut loc în această dimineaţă în Ungaria, în apropiere de punctul de trecere a frontierei Nădlac se află şi un cetăţean român. De asemenea, șase cetăţeni români răniţi au fost transportaţi la unitățile sanitare din Szeged și Mako precizează Ministerul Afacerilor Externe.
Autorităţile ungare continuă cercetările pentru a stabili circumstanţele producerii accidentului şi au confirmat identitatea tuturor persoanelor implicate în accident.
Consulul General al României la Szeged s-a deplasat la locul accidentului şi este în legătură permanentă cu reprezentanţii poliţiei ungare şi ai ISU Arad, care participă la intervenţie. Reprezentantul oficiului consular român urmează să se deplaseze de urgenţă la unitățile medicale menționate, pentru a obţine informaţii suplimentare cu privire la starea persoanelor rănite şi pentru a acorda asistenţa consulară necesară.