Site icon TIMP ROMÂNESC

Ursula von der Leyen prezintă miercuri, în spatele ușilor închise, noul executiv al UE

Preşedinta Comisiei Europene, Ursula von der Leyen, va prezenta miercuri, 11 septembie, Parlamentului European (PE) repartizarea portofoliilor în viitorul executiv comunitar.

La invitaţia Parlamentului European, Von der Leyen se va întâlni miercuri dimineaţă cu uşile închise cu preşedinta acestei instituţii, Roberta Metsola, şi cu liderii grupurilor politice din PE pentru a le prezenta viitoarea sa echipă de comisari europeni, relatează EFE.

„Acest schimb de opinii la Conferinţa preşedinţilor va deschide calea pentru iniţierea procesului de audiere odată ce Parlamentul European va primi întreaga documentaţie necesară”, a precizat purtătoarea de cuvânt a legislativului comunitar, Delphine Colard.

În acest timp, Von der Leyen „continuă să lucreze” la componenţa noului executiv comunitar şi va anunţa structura acestuia când procesul „se va fi încheiat”, a declarat vineri purtătorul de cuvânt comunitar Eric Mamer.

„Competenţa şi experienţa” candidaţilor vor fi luate în considerare în repartizarea responsabilităţilor pe portofolii şi pentru a asigura „echilibrele”, în special cele „geografice şi de gen”, a completat acelaşi purtător de cuvânt.

Von der Leyen le-a cerut guvernelor celor 27 de state membre ale UE să propună câte doi candidați, un bărbat şi o femeie, dintre care să aleagă în aşa fel încât în viitoarea sa Comisie Europeană să respecte paritatea de gen.

Exit mobile version