În perioada 19-22 august 2024, Uniunea Ucrainenilor din România organizează, la Jupiter, în județul Constanța, o reuniune de lucru și instruire a reprezentanților autorităților administrației publice locale din România, Ucraina și Republica Moldova, cu tema „Strategii privind îmbunătățirea performanțelor administrațiilor publice locale și de intensificare a cooperării transfrontaliere România – Ucraina – Republica Moldova”.
Sunt anunțate discuții despre oportunitățile de cooperare transfrontalieră (POC România-Ucraina 2021-2027 și POC România-Republica Moldova 2021-2027), strategii de digitalizare a administrației publice, strategii de dezvoltare a comunităților ucrainene (atragerea investitorilor în comunitățile ucrainene), transparentizarea administrației publice și eficientizarea comunicării cu cetățenii, politici de sănătate publică și servicii sociale (soluționarea problemei lipsei medicilor de familie în comunitățile din mediul rural) și rolul minorităților naționale ca punte de legătură în cooperarea interstatală.
Sunt așteptați reprezentanți ai autorităților centrale și locale din România și Ucraina, membri ai corpului diplomatic acreditat la București, precum și ai comunității ucrainene din România.
De asemenea, sunt invitați reprezentanți ai mai multor instituții (MAI, Ministerul Dezvoltării, Departamentul pentru Relații Interetnice (DRI), DNSC) din cele trei state, ai Biroului Regional Suceava pentru Cooperare Transfrontalieră, reprezentanți ai consiliilor județene (Botoșani, Caraș-Severin, Constanța, Maramureș, Satu Mare, Suceava, Timiș, Tulcea), ai prefecturilor din județele cu etnici ucraineni și ai primăriilor unor UAT-uri din județele Botoșani, Caraș-Severin, Constanța, Maramureș, Satu Mare, Suceava, Timiș, Tulcea, reprezentanți ai autorităților publice locale din Ucraina și Republica Moldova.