Site icon TIMP ROMÂNESC

”Valori eminesciene”, o trecere cu documente a vieții lui Mihai Eminescu

Biblioteca Naţională a Rep. Moldova a inaugurat expoziția ”Valori eminesciene”, un omagiu adus poetului Mihai Eminesc, de la a cărui naștere se împlinesc astăzi 165 de ani. Expoziţia cuprinde peste 300 de exponate: cărţi, documente, fotografii, albume, etc, care surprind viața și activitatea prozatorului, publicistului, traducătorului, filozofului, membru al Academiei Române, care a fost Mihai Eminescu. Sunt expuse copii ale unor documente din arhiva familiei Eminovici (oferite de Casa „Pogor” din Iaşi), corespondenţa inedită între Mihai Eminescu şi Veronica Micle, informaţii despre activitatea de jurnalist politic la ziarul „Timpul”, „Junimea” şi „Convorbiri literare”.

De asemenea, sunt prezentate și traducerile în 65 de limbi. Compartimentul „Ecouri în lumea artelor” reflectă imagina poetului în pictură şi sculptură.

 „Eminescu este unul dintre cei mai mari poeţi ai lumii. Fiecare dintre noi are un Eminescu al său. A fost o mare conştiinţă. Moştenirea literară şi publicistică pe care ne-a lăsat-o este şi va fi studiată de generaţiile de azi şi cele viitoare”, a subliniat Iurie Colesnic.

 

Exit mobile version