Site icon TIMP ROMÂNESC

Vava Ștefănescu și Nicu Ilfoveanu, prezenți la Festivalul Internațional de Film de la Rotterdam 2024

Filmul „Maia – Portret cu mâini” de Alexandra Gulea va avea premiera mondială la cea de-a 53-a ediție a Festivalului Internațional de Film de la Rotterdam, desfășurat în perioada 25 ianuarie – 4 februarie 2024. Având în vedere importanța acestui Festival, care reprezintă un reper esențial în promovarea filmului independent, ICR Bruxelles va susține participarea directorului de imagine Nicu Ilfoveanu și a actriței în rolul principal, Vava Ștefănescu, aceștia urmând să dialogheze cu publicul și să aibă întâlniri cu profesioniștii din alte țări participante la eveniment.

Filmul a fost selectat în cadrul secțiunii Harbour a Festivalului, prezentând, prin intermediul Maiei (Alexandra Gulea, bunica regizoarei), povestea impresionantă a aromânilor – grup etnic întâlnit, în principal, în Albania, Grecia, Bulgaria și România de astăzi. Regizoarea Alexandra Gulea și bunica sa împart atât același nume, cât și prețioase amintiri de familie, pelicula abordând tematica menținerii memoriei vii pentru generațiile viitoare. Prin intermediul primelor documentare din acea perioadă, al obiectelor etnografice și, mai ales, prin propria imaginație, Alexandra începe călătoria de întoarcere în lumea bunicii sale. „Maia – Portret cu mâini” încântă, astfel, audiența cu un amestec de tehnici (proto-animare, marionate etc), într-o veritabilă odisee multimedia, ce prezintă nu numai viața unei familii, ci și istoria secolului al XX-lea.

„Port același nume ca și bunica mea. Amândouă ne numim Alexandra Gulea. Există, așadar, un amestec, o intricare a celor două femei, deoarece Maia trăiește în Alexandra. Rolul meu este de a o evoca pe Maia, așa cum se evocă un spirit. (…) Eu sunt singura persoană care poate reconstitui povestea bunicii mele. Acesta este un film despre transmitere și memorie. În rolul Alexandrei reprezint moștenitoarea spiritului Maiei (și, prin Maia, a tuturor femeilor aromâne), pentru că am rămas aici să adun amintirile și documentele împrăștiate pentru a reconstitui portretul ei sub forma unui mozaic.” – Alexandra Gulea, regizor

Proiecțiile filmului„Maia – Portret cu mâini”vor avea loc în datele de: 31 ianuarie 2024, ora 21.00, la Cinerama 5; 2 februarie 2024, ora 10.15, la cinema Pathé, și 3 februarie 2024, ora 20.00, la Lantaren Venster 6. Nicu Ilfoveanu, Vava Ștefănescu și Alexandra Gulea vor participa la sesiuni Q&A în data de 1 februarie 2024 și la întâlniri cu profesioniști în cadrul mai larg al Festivalului, în datele de 1 și 2 februarie 2024.

Nicu Ilfoveanu (1975, România) este artist vizual și fiul pictorului Sorin Ilfoveanu. Majoritatea lucrărilor sale constau în principal în fotografie și film. Din filmografia sa fac parte: New Kids On the Block (1994), Rădești-Ștefănești-Argeș (1996), Ed ora raccomanda l´anima a dio (2003), Loop Chicago (2006), …And Bob’s Your Uncle (2008, coproducător), Film Postale – First Chapter (2013, coproducător).

Vava Ștefănescu (1958, România) este actriță de teatru și film, dansatoare, coregrafă și regizoare, distinsă cu numeroase premii în țară și în străinătate. În prezent, este manager al Centrului Național al Dansului București.

Alexandra Gulea (1970, România) este o artistă formată la Beaux-Arts de Paris și la Școla de Film de la München, care a câștigat numeroase premii naționale și internaționale. Din filmografia sa, menționăm: Dumnezeu la saxofon, dracul la vioara (2004), Matei copil miner (2013), Neale azbuiratoare (2022).

Exit mobile version