Site icon TIMP ROMÂNESC

Veaceslav Șaramet, secretar de Stat la MRP

Veaceslav Șaramet a fost numit în funcția de secretar de stat la Ministerul pentru Românii de Pretutindeni, printr-o decizie a premierului român Sorin Grindeanu, informează agerpres

Sunt cetățean al Republicii Moldova, dar sunt și cetățean român. La fel ca orice alt român plecat în afara granițelor, știu foarte bine ce înseamnă să fii plecat de acasă, știu cât de importantă este o comunitate unită și știu că statul al cărui cetăţean eşti poate şi trebuie să fie alături de tine, oriunde te afli în lume. Ei bine, eu asta îmi doresc pentru românii din diaspora: să se simtă în siguranță, să simtă că statul român este alături de ei și că românii au valori, cultură și identitate pe care le păstrează chiar și în afara granițelor. Îmi doresc ca ei să fie întotdeauna la curent cu ce se întâmplă acasă și să fie nu doar o voce auzită, ci o voce ascultată”, afirma în toamna anului trecut într-un interviu.

Veaceslav Șaramet a absolvit Liceul Teoretic „Gaudeamus”, specializarea clasei fizică – matematică. În 2006 a fost admis, cu bursă, la Universitatea de Medicină și Farmacie „Carol Davila” , pe care a absolvit-o în 2012, specializarea medicină dentară. A făcut rezidențiatul în Protetică Dentară la Craiova în perioada 2013-2016.

Veaceslav a înființat Asociația Studenților și Elevilor Basarabeni (ASEB) din București, pe care a coordonat-o timp de 6 ani. A paricipat și a organizat numeroase proiecte Erasmus și Youth in Action în țări precum Italia, Spania, Germania, Portugalia , Croația, Cehia, Macedonia, Turcia, Grecia. Voluntarii care au beneficiat de aceste proiecte au avut ocazia de a interacționa cu zeci și sute de tineri din toată Europa și din lume.

În 2011, împreună cu alte 12 asociații din toată România, a fondat Federația Asociațiilor de Basarabeni (FAB) din România – singura organizație reprezentativă la nivel național a tinerilor originari din Republica Moldova aflați la studii în România.

În prezent, FAB România numără 16 ONG-uri din 16 centre universitare diferite (București, Iași, Galați, Bacău, Suceava, Ploiești, Brașov, Constanța, Petroșani, Targu-Jiu, Cluj-Napoca, Oradea, Timișoara, Craiova, Alba-Iulia, Sibiu).

Activitatea sa din societatea civilă este completată de activitatea antreprenorială: începând cu anul 2015 administrează o clinică stomatologică, cu o echipă de 14 oameni, dintre care 8 medici specialiști.

În 2014, a candidat la alegerile europalamentare. Nu a devenit europarlamentar, dar a ținut de atunci o legătură strânsă cu tinerii europarlamentari români Victor Negrescu și Emilian Pavel. Cei doi sunt, de altfel, singurii reprezentanți ai Parlamentului European cu birou deschis la Chișinău.

Un an mai târziu, la inițiativa sa, Județul Dâmbovița s-a înfrățit cu raionul Ialoveni din Republca Moldova, iar primul proiect comun este construcția în valoare de 200.000 euro a unei grădinițe pentru copiii în satul Ruseștii Noi, raionul Ialoveni.

În 2016 a lansat, prin PES Moldova, Campania „Academia Cetățeanului European”, cu scopul de a organiza trainiguri lunare cu tineri de stânga și persoane din societatea civilă despre ce înseamnă drepturile și obligațiile unui cătățean European.

La alegerile parlamentare din 2016, a candidat la funcția de deputat în România pe listele PSD.

Exit mobile version