Sala de festivităţi a Colegiului Pedagogic al Universităţii „Iurii Fedkovyci” din Cernăuţi a fost plină, zilele trecute, când s-au adunat studenţii din toate cele patru grupe româneşti.
Sub îndrumarea profesoarelor de română Ala Grosu şi Ana Semeniuc, aceştia au pregătit o manifestare literară în cadrul căreia au răsunat versuri de Grigore Vieru, care în anul acesta ar fi împlinit 81 de ani.
Mai mult, participanţii la serată au avut posibilitatea să asculte vocea poetului drag prin intermediul înregistrărilor audio, anunță BucPress.
Cele două prezentatoare, Marina Nistrean şi Anastasia Scacun, precum şi studentele Diana Burlă, Irina Balahura, Lidia Palamarciuc, Alina Boiciuc, Victoria Rusnac şi Cristina Opaiţ au declamat cu mult talent versuri de neuitat din creaţia marelui poet Grigore Vieru.
Cu atenţie a fost ascultat şi poetul bucovinean Vasile Tărâţeanu, preşedintele Centrului Cultural Român “Eudoxiu Hurmuzachi” din Cernăuţi, oaspetele de onoare al manifestării, care a prezentat o serie de cărţi despre viaţa şi opera lui Grigore Vieru din biblioteca sa personal, volume apărute la diverse edituri din Rep.Moldova şi România, relatându-le totodată despre întâlnirile memorabile cu Vieru.