Vicepreşedintele american Joe Biden a subliniat marţi, în cadrul întrevederii cu premierul român Victor Ponta, că „succesul Romaniei ca partener democratic cu un puternic stat de drept” este „vital” pentru climatul de afaceri şi reprezintă un interes comun , a anunţat Casa Albă într-un comunicat, citat de agențiile de știri. Potrivit acestui comunicat, Biden a reafirmat angajamentul solid al Statelor Unite pentru un parteneriat strategic cu România.
De asemenea, vicepreşedintele american i-a mulţumit lui Ponta pentru sprijinul constant, acordat în mai multe provocări regionale, înclusiv în Afganistan şi prin gazduirea unei baze de apărare antirachetă la Deveselu, în sprijinul forţelor NATO. Acest fapt demonstrează „dedicarea neclintită a României, ca partener bilateral şi aliat NATO, pentru consolidarea securităţii regionale şi internaţionale”, a apreciat Biden.
Premierul român şi vicepreşedintele american au convenit asupra necesităţii extinderii comerţului şi investiţiilor între cele două state. Potrivit Casei Albe, ei au apreciat importanţa negocierilor din cadrul Parteneriatului Transatlantic pentru Comerţ şi Investiţii, care are potenţialul de a „genera creşteri semnificative” în numărul locurilor de muncă, susţinute prin comerţul şi investiţiile dintre Statele Unite şi Uniunea Europeană.
Premierul Victor Ponta a fost primit marţi, la Casa Albă, de vicepreşedintele Statelor Unite ale Americii, Joe Biden, pentru o discuţie al cărei principal subiect este Parteneriatul strategic politic şi militar dintre cele două ţări.
Premierul se află în vizită oficială la Washington mâine.Ponta a precizat că astăzi va discuta şi cu reprezentanţi ai Congresului american cu atribuţii privind modificarea legislaţiei care să permită includerea României în programul Visa Waiver de liberalizare a regimului vizelor.