Cu ocazia prezentării documentului de lucru pe care l-a coordonat în calitate de negociator-șef al legislativului european privind bugetul UE pentru anul 2025, vicepreședintele Parlamentului European, eurodeputatul Victor Negrescu, atrage atenția asupra inconsistențelor din bugetul UE și resurselor financiare insuficiente care pot genera noi taxe sau împrumuturi europene.
”Uniunea Europeană are nevoie de disciplină bugetară în anii care urmează pentru a face față provocărilor cu care se confruntă. În ultimii ani am adăugat priorități noi, dar resursele bugetare sunt aceleași”, se arată într-un comunicat al europarlamentarului.
Acesta arată că față de prognoze, contribuțiile unor state se reduc, veniturile din TVA scad cu 50 de milioane de euro, iar cele din TVA – cu 4,5 miliarde de euro, situație care poate genera apariția unui deficit bugetar european.
”Consecința acestei practici bugetare poate conduce la apariția de noi taxe europene, la creșterea contribuției statelor membre sau la contractarea de noi împrumuturi europene cu dobânzi mult mai dezavantajoase” a explicat negociatorul-șef al Parlamentului European, eurodeputatul Victor Negrescu.
Propunerea Comisiei Europene privind bugetul european pentru anul 2025 conține 190,5 miliarde de euro în credite de angajament și 142,6 miliarde de euro în plăți. Poziția Parlamentului European privind bugetul UE urmează să fie adoptată în luna octombrie, iar bugetul final pentru 2025 va fi adoptat la sfârșitul lunii noiembrie, după o perioadă de trei săptămâni de conciliere între instituțiile europene.