Site icon TIMP ROMÂNESC

Victor Negrescu cheamă tinerii să adere la «EU-RO 2019»

Ministrul delegat pentru Afaceri Europene, Victor Negrescu, a participat miercuri, 13 decembrie 2017, la conferința „Președinția României la Consiliul Uniunii Europene văzută prin ochii tinerilor“, organizată de Institutul European din România și Ministerul Afacerilor Externe.

În alocuțiunea sa, ministrul delegat a evidențiat preocuparea de a crea oportunități pentru tineri și le-a transmis participanților la eveniment invitația de a se implica în proiectele demarate în contextul preluării de către România a Președinției Consiliului Uniunii Europene, în primul semestru al anului 2019.

„În ultimele șase luni, efortul nostru a fost acela de a clădi un mecanism de dialog permanent la nivelul întregii societăţi, pentru ca cetățenii să simtă că acest proiect le aparține cu adevărat. Este foarte important să-i ajutăm și să-i încurajăm pe tineri să participe activ și creativ la pregătirea și exercitarea Președinției Consiliului Uniunii Europene“, a declarat Victor Negrescu.

Ministrul delegat a menționat, în context, Forumul de consultare publică, comunicare și dezbateri în vederea pregătirii și exercitării Președinţiei României la Consiliul Uniunii Europene „EU-RO 2019“, unul dintre grupurile de lucru ale acestuia fiind orientat chiar pe domeniile „Cultură, tineret și sport“.

„Vrem să le oferim tinerilor oportunitatea de a deveni o voce în stabilirea tematicilor de interes ale Președinției României la Consiliul Uniunii Europene și invităm pe această cale toate asociațiile de tineret, care au prevăzute în statutul lor elemente precise referitoare la promovarea valorilor europene și au un portofoliu de acțiuni relevante, să adere la Forumul «EU-RO 2019». Concluziile acestor dezbateri vor fi integrate în procesul de reflecție derulat în vederea fundamentării propunerilor de priorități ale agendei Președinției României, precum și a definirii obiectivelor de promovare avute în vedere pentru primul semestru al anului 2019“, a subliniat Victor Negrescu.

De asemenea, ministrul delegat a reamintit că, în perioada Președinției României a Consiliului Uniunii Europene, în primul semestru al anului 2019, vor fi create mijloace prin care sute de voluntari și stagiari vor putea ajuta la organizarea evenimentelor și la îmbunătățirea imaginii României.

Exit mobile version