Ministrul delegat pentru Afaceri Europene, Victor Negrescu, a organizat luni, 23 iulie 2018, la Fălticeni, o nouă consultare cetățenească privind viitorul Uniunii Europene, având ca tematică ”Coeziunea, o valoare comună europeană“.
Evenimentul, organizat împreună cu Institutul European din România şi beneficiind de sprijinul Primăriei Municipiului Fălticeni, s-a bucurat de prezența a numeroși reprezentanţi ai autorităţilor publice locale şi centrale, jurnaliști, exponenți ai mediului asociativ și academic, precum și cetățeni ai județului Suceava. Consultarea a avut loc într-o locaţie simbolică, ansamblul de clădiri ale Muzeului de Artă ”Ion Irimescu”, obiectiv reabilitat printr-un proiect cu finanţare europeană şi care găzduieşte a doua colecţie de autor ca mărime din Europa.
”Consultarea a evidențiat, prin caracterul său interactiv, sprijinul cetăţenilor în favoarea unei politici de coeziune puternice în viitorul Cadru Financiar Multianual. De altfel, nu întâmplător am decis să dezbatem acest subiect în regiunea de dezvoltare Nord-Est, care a reușit să demonstreze cu rezultate concrete eficiența instrumentelor puse la dispoziție de Comisia Europeană. După cum se menţionează şi în tratate, coeziunea este un principiu esențial pentru a asigura o dezvoltare armonioasă a întregii Uniuni, prin atingerea convergenței economice, sociale și teritoriale. În acest spirit, Președinția României la Consiliul Uniunii Europene se va desfășura sub motto-ul «Coeziunea, o valoare comună europeană». Avem nevoie de o Uniune mai integrată, mai puternică, clădită pe obiective și direcții de acțiune consensuale”, a declarat Negrescu.
Ministrul delegat a arătat totodată că România a fost unul dintre statele care a apărat și a argumentat valoarea adăugată a politicii de coeziune în cadrul dezbaterilor referitoare la definirea viitoarei arhitecturi bugetare a Uniunii Europene.
”Cetățenii trebuie să rămână principalii beneficiari ai finanțării Uniunii Europene, iar noul cadru bugetar trebuie să reflecte o abordare echilibrată, prin oferirea unui răspuns noilor priorități cu menținerea, în același timp, a finanțărilor adecvate pentru politicile tradiționale. Uniunea Europeană trebuie să contureze strategii coerente pentru toți locuitorii săi, iar obiectivul de reducere a decalajelor de dezvoltare între diversele regiuni şi state membre trebuie să rămână primordial”, a evidenţiat oficialul.
Ministerul Afacerilor Externe, prin ministrul delegat pentru Afaceri Europene, și Institutul European din România au lansat pe 9 mai 2018 o serie de ”Consultări cetățenești pentru viitorul Uniunii Europene”. Ciclul de evenimente are ca scop dezbaterea liniilor prioritare viitoare ale proiectului comunitar și se înscrie în cadrul generat de inițiativa lansată la nivel european și andosată la nivelul statelor membre (documentul ”Inițiativa Consultărilor cetățenilor UE – cadrul comun” / ”EU Citizens’ Consultations Initiative – Joint Framework”). Consultările cetățenești constituie astfel cadrul democratic pentru a dezbate cele mai importante teme la nivel european, atât cele care privesc direct România și pe cetățenii săi, cât și cele relevante pentru viitorul Uniunii Europene.
Evenimentul de lansare la nivel național a avut loc, în 9 mai, la București, în Aula Bibliotecii Centrale Universitare ”Carol I”, în contextul aniversării Zilei Europei, cu participarea reprezentanților administrației publice centrale, ai Parlamentului României, ai corpului diplomatic acreditat la București, ai mediului academic, exponenților mediului asociativ, ai instituțiilor de învățământ din București, elevilor, studenților și reprezentanților mass-media.
Consultările continuă, în perioada iulie – septembrie 2018, în diferite localități din principalele regiuni istorice ale României, iar concluziile vor fi prezentate la București, în luna octombrie a acestui an.