Ministrul delegat pentru Afaceri Europene, Victor Negrescu, a anunțat vineri că unul dintre obiectivele Președinției României la Consiliul Uniunii Europene este să genereze mai multă implicare din partea românilor în procesul decizional european și o creștere în consecință a profilului european al României.
Negrescu a participat la două evenimente importante – o dezbatere cu tinerii la Forumul Democrației Europene, desfășurată la Academia de Studii Economice, și o întâlnire cu coordonatorii grupurilor de lucru ai Forumului de consultare publică, comunicare și dezbateri ”EU-RO 2019″, în vederea pregătirii și exercitării Președinției României la Consiliul Uniunii Europene.
Întâlnirile au reprezentat un loc propice pentru a fi dezbătute temele și programul de lucru ale Președinției României la Consiliul Uniunii Europene, mandat exercitat de țara noastră, începând cu 1 ianuarie 2019.
”Ne propunem să îi implicăm mai mult pe români în procesul decizional european. Acesta este unul dintre cele mai importante obiective pentru ca Președinția României la Consiliul Uniunii Europene să producă efecte pe termen lung și, în consecință, să generăm o creștere a profilului european al țării noastre. Pentru a atinge acest scop am lansat un amplu dialog la nivelul societății românești și am inclus în procesul de definire a temelor prioritare ale României sute de parteneri sociali și asociativi. De asemenea, am pus cetățeanul în centrul proiectului Președinției României la Consiliul Uniunii Europene, organizând zeci de dezbateri în toată țara cu mii de participanți, transparentizând activitatea, și mai ales implicându-i direct pe toți cei interesați prin programul de voluntariat sau prin sisteme de consultare electronică. Președinția României la Consiliul UE este un proiect despre cetățeni și va fi susținut de sute de experți români din sistemul public, pe care i-am format în această perioadă. Pentru reușita acestui mandat avem nevoie, însă, de implicarea tuturor, de un efort național, de la simplul cetățean și până la reprezentanții de la cel mai înalt nivel„, a declarat ministrul delegat pentru Afaceri Europene, Victor Negrescu.
Negrescu a adăugat că temele de interes pe care țara noastră și le va asuma în timpul președinției rotative au fost stabilite în urma unui dialog amplu cu toți actorii din societatea românească, din zona publică, politică precum și cu partenerii sociali, iar opiniile acestora au fost integrate în procesul de fundamentare a programului Președinției României la Consiliul UE.
Ministrul delegat pentru Afaceri Europene a lansat pentru perioada de pregătire a Președinției României la Consiliul Uniunii un amplu dialog la nivelul societății românești privind tematicile europene. Astfel, la începutul acestui an, a fost creat Forumul de consultare publică, comunicare și dezbateri în vederea pregătirii și exercitării Președinției României la Consiliul Uniunii Europene „EU-RO 2019″, ce a avut ca principală misiune crearea cadrului formal de derulare a dezbaterilor publice organizate de Ministerul Afacerilor Externe pe tema viitoarei Președinții a Consiliului Uniunii Europene.
Forumul a reunit reprezentanți ai organizațiilor patronale, sindicale, academice, profesionale, precum și altor structuri ale societății civile organizate sau asociațiilor de administrații locale care pot avea un rol activ în procesul de pregătire, dar și de exercitare a Președinției Consiliului Uniunii Europene. Scopul acestei inițiative a fost consolidarea dialogului și a cooperării dintre guvern și mediul neguvernamental.
Concluziile acestor dezbateri au fost integrate în procesul de reflecție derulat în vederea fundamentării propunerilor de tematici de interes ale agendei Președinției României la Consiliul Uniunii Europene, precum și a definirii obiectivelor de promovare avute în vedere pentru primul semestru al anului 2019.
De asemenea, în perioada mai – octombrie, Ministerul Afacerilor Externe, prin ministrul delegat pentru Afaceri Europene, și Institutul European din România au organizat o serie de „Consultări cetățenești pentru viitorul Uniunii Europene”. Rezultatele acestei inițiative vor fi incluse într-un raport și discutate în perspectiva Summit-ului de la Sibiu privind viitorul Europei, reuniune care va avea loc pe 9 mai 2019, pe durata Președinției României la Consiliul Uniunii Europene. Aceste consultări s-au desfășurat în toate regiunile țării, la București, Arad, Constanța, Panciu Fălticeni, Craiova, Negrești-Oaș, Târgoviște, Alba Iulia, Bacău și Bârlad.