Site icon TIMP ROMÂNESC

Victor Negrescu: ”Ne propunem să folosim oportunitățile disponibile pentru valorificarea aspirațiilor europene ale Republicii Moldova”

Ministrul delegat pentru Afaceri Europene, Victor Negrescu, a trecut în revistă, în cadrul unei conferințe susținută joi, 26 iulie 2018, principalele elemente care i-a jalonat  mandatul până acum.  Oficialul a prezentat stadiul pregătirilor privind asumarea de către România a Preşedinţiei Consiliului Uniunii Europene, în primul semestru din 2019, precum și cei patru piloni tematici care vor sta la baza agendei de lucru, care vizează ”Europa convergenței: creștere, coeziune, competitivitate, conectivitate”, ”Europa siguranței”, ”Europa, actor global” și ”Europa valorilor commune”.

Negrescu evocat evoluțiile înregistrate în cadrul procesului de organizare a mandatului, pe toate palierele sale, cu accent pe finalizarea nominalizării echipelor responsabile de gestionarea lucrărilor Consiliului, inclusiv a preşedinţilor şi vicepreşedinţilor de grupuri de lucru, respectiv pe definitivarea unei forme consolidate a calendarului reuniunilor și implementarea planului de formare a personalului din administrația publică centrală. De asemenea, oficialul a reiterat că România a transmis către Secretariatul General al Consiliului și spre informare statelor partenere o formă consolidată a contribuției țării noastre la programul comun de lucru al Trio-ului de Președinții ale Consiliului Uniunii Europene pe care România îl împarte cu Finlanda și Croația, arătând pe această cale că țara noastră este în grafic cu procesul de pregătire.

”Procesul de pregătire al Președinției României la Consiliul Uniunii Europene a cunoscut o accelerare constantă pe toate dimensiunile sale. Programul de lucru al mandatului va avea în prim-plan cetățeanul, iar documentul privind tematicile noastre de interes este rezultatul mai multor runde de consultări cu instituțiile publice, dar și a dezbaterilor cu partenerii asociativi, sindicali, patronali și din mediul academic, fiind susținut de reprezentanții tuturor formațiunilor politice parlamentare cu ocazia prezentării în Parlamentul României. Spiritul de consens care s-a degajat în jurul acestui proiect trebuie să continue fiind un semnal pozitiv de susținere al mandatului pe care țara noastră îl va exercita anul viitor”, a spus Victor Negrescu.

Ministrul a specificat că Președinția României la Consiliul Uniunii Europene va organiza pe parcursul celor șase luni de mandat circa 1.400 de reuniuni la Bruxelles, Strasbourg și Luxemburg și alte aproximativ 300 de evenimente în toată țara. De asemenea, au fost identificate locaţiile unde se vor desfăşura reuniunile, în timp ce, la Bruxelles, Reprezentanţa Permanentă a României pe lângă Uniunea Europeană s-a mutat într-un sediu nou pe perioada pregătirii şi exercitării mandatului.

”Ne dorim valorificarea celor trei oportunități principale pe care rolul pe care ni-l vom asuma ni le oferă: demonstrarea angajamentului european, consolidarea capacității administrative şi promovarea României”, a subliniat Victor Negrescu.

Un element important al campaniei de comunicare şi promovare a mandatului, logo-ul Preşedinţiei a fost selectat printr-un concurs dedicat elevilor şi studenţilor, câştigător fiind ales Ioan Nicolae Dobrinescu, în vârstă de 15 ani, elev în clasa a IX-a la Colegiul Naţional ”I.L. Caragiale” din Bucureşti. Totodată, motto-ul ”Coeziunea, o valoare comună europeană” este rezultatul unor consultări instituţionale privind propunerile făcute de reprezentanţi de prestigiu ai mediului academic, ştiinţific şi publicistic.

În context, ministrul delegat a reiterat angajamentul României pentru sprijinirea parcursului european al Republicii Moldova, în consens cu aspirațiile cetățenilor acestei țări.

”În calitate de viitoare Președinție a Consiliului Uniunii Europene, ne propunem să folosim oportunitățile disponibile pentru valorificarea aspirațiilor europene ale Republicii Moldova, în concordanță cu nivelul de ambiție al Chișinăului în 2019”, a precizat Victor Negrescu.

Oficialul a reamintit că, în urma unor demersuri diplomatice iniţiate de Ministerul Afacerilor Externe, prin ministrul delegat pentru Afaceri Europene, România va exercita timp de un an, începând cu 1 noiembrie 2018, Preşedinţia Strategiei Uniunii Europene pentru Regiunea Dunării şi a obţinut preluarea, în parteneriat cu Austria, a secretariatului tehnic al macro-strategiei.

Victor Negrescu a subliniat că România acordă un interes major negocierilor privind ieșirea Marii Britanii din Uniunea Europeană. În acest sens, ţara noastră desfășoară mai multe acțiuni și campanii de informare și realizează totodată o evaluare a tuturor scenariilor posibile.

Ministrul a mai menţionat, în contextul discuţiilor privind refondarea proiectului comunitar, despre reuniunile în format trilateral cu Franţa şi Germania, respectiv despre seria de ”Consultări cetățenești pentru viitorul Uniunii Europene”, care se înscrie în cadrul generat de inițiativa lansată la nivel european. Evenimentele de până acum, organizate la Bucureşti, Arad, Constanţa, Panciu şi Fălticeni au evidențiat percepția unui bilanț pozitiv al aderării României la Uniunea Europeană, precum și sprijinul cetățenilor români pentru consolidarea proiectului european.

Exit mobile version