Ministrul delegat pentru Afaceri Europene, Victor Negrescu, a avut luni, 18 iunie 2018, o întrevedere cu ambasadorul Olandei, Stella Ronner-Grubačić, în contextul dezbaterilor privind viitorul Europei, dar și al recentului discurs susținut de prim-ministrul olandez Mark Rutte în plenul Parlamentului European, la Strasbourg.Părțile au stabilit necesitatea identificării de noi modalități de consolidare a dialogului dintre România și Olanda în domeniul afacerilor europene, oficialul român evidențiind bunele relaţii între cele două state, în special în domeniul economic, subliniind că există puncte asupra cărora România și Olanda pot identifica elemente de convergență.
De asemenea, Victor Negrescu a reiterat dorința României de integrare în spațiul Schengen, precizând că țara noastră aplică deja dispoziţiile acquis-ului Schengen şi acţionează, astfel, ca un membru de facto cu o contribuţie semnificativă, asigurând protecția graniței externe a Uniunii Europene prin gestionarea, cu responsabilitate şi eficienţă, a peste 2.000 de kilometri de frontieră.
”Olanda este un partener important pentru România în domeniul afacerilor europene și dorim să promovăm împreună politici și soluții menite să asigure dezvoltarea durabilă a proiectului european. Ținând cont de provocările actuale, reiterăm faptul că țara noastră dorește să participe la toate formele de cooperare menite să aprofundeze integrarea europeană. România respectă de foarte mulți ani toate criteriile pentru a adera la spațiul Schengen, este un exemplu la nivel european în materie de securitate și de protecție a frontierelor, iar statele care sunt încă reticente față de integrarea noastră trebuie să știe că au la fel de mult de câștigat din apartenența noastră la spațiul comun. România susține o «Uniune de drept și a drepturilor», în care regulile, normele și legislația europeană sunt respectate de toată lumea. În acest context, integrarea României în Schengen este un drept”, a explicat Negrescu.