Ministrul delegat pentru Afaceri Europene, Victor Negrescu, s-a aflat marți, 15 mai 2018, o vizită în Germania, în cadrul căreia a avut o întrevedere trilaterală cu Michael Roth, ministru de stat pentru Afaceri Europene în Ministerul Federal al Afacerilor Externe, respectiv cu ministrul francez însărcinat cu Afacerile Europene, Nathalie Loiseau, care a marcat continuarea demersurilor începute cu ocazia reuniunii în format similar care a avut loc la finalul anului precedent.
Consultările au avut caracter informal, urmărind schimbul de opinii de teme de actualitate şi interes prioritar, util în identificarea unor noi oportunităţi de coordonare şi cooperare. În cadrul discuțiilor, ministrul delegat pentru Afaceri Europene le-a prezentat partenerilor stadiul pregătirilor pentru preluarea Președinției Consiliului Uniunii Europene de către țara noastră, începând cu 1 ianuarie 2019, reiterând totodată dorința României de a conlucra cu Germania și Franța pentru a aduce în comun o contribuție substanțială în cadrul dezbaterii privind refondarea proiectului european.
”România este pregătită să facă parte din «nucleul dur» al Uniunii Europene și să participe, prin acțiuni concrete, la relansarea proiectului comunitar, având drept obiectiv final o Uniune mai apropiată de cetățenii săi. Cooperarea cu Germania și Franța, în acest format, transmite un mesaj puternic de coeziune, reprezentând dovada faptului că statele membre, indiferent de momentul aderării, de profilul economic sau de poziția geografică, pot acţiona împreună în vederea sprijinirii unor proiecte de interes comun. Exercitarea Președinției Consiliului Uniunii Europene constituie în egală măsură o oportunitate de a consolida unitatea statelor membre, exercitând rolul de mediator imparțial și o având o abordare bazată pe consens şi dialog“, a subliniat Victor Negrescu.
De asemenea, ministrul delegat a avut o întrevedere cu secretarul de stat parlamentar din Ministerul Federal de Interne, Construcție şi Patrie, Stephan Mayer, în cadrul căreia au fost discutate o serie de subiecte aflate în prezent pe agenda europeană, cu accent pe consolidarea securității interne și reforma spațiului Schengen.
„Am reiterat, în discuțiile cu partenerii germani, dorința țării noastre de a finaliza procesul de integrare în spațiul Schengen. Pledăm pentru un spaţiu Schengen consolidat şi pe deplin funcţional, pentru ca cetăţenii români să beneficieze de avantajele exercitării depline a dreptului de liberă circulaţie. Aderarea la spațiul Schengen este un obiectiv legitim al României, având în vedere că țara noastră a îndeplinit criteriile de aderare și ținând cont de contribuția semnificativă la asigurarea securității frontierelor externe ale Uniunii Europene“, a declarat Victor Negrescu.
În cursul dimineții, oficialul român a participat la o întâlnire cu membrii think-thank-ului „Polis 180“, pe teme de afaceri europene.