Ministrul delegat pentru Afaceri Europene, Victor Negrescu, a avut întrevederi cu președintele Comitetului European al Regiunilor, Karl-Heinz Lambertz, și cu comisarul european pentru Buget și Resurse Umane, Günther Oettinger, aflați în vizită la București. Discuțiile au vizat dosarele de actualitate la nivelul Uniunii Europene, acestea fiind analizate din perspectiva primului mandat al României la Președinția Consiliului Uniunii Europene, pe care țara noastră îl va exercita în primul semestru din 2019.
Agenda întâlnirii cu Karl-Heinz Lambertz a fost axată pe evoluția procesului de pregătire privind preluarea de către România a Președinției Consiliului Uniunii Europene, prezentarea aspectelor de interes pentru țara noastră, din perspectiva cooperării cu Comitetul European al Regiunilor, respectiv pe detalii cu privire la Summitul European al Regiunilor și Orașelor care va avea loc la București în perioada 14 – 15 martie 2019.
În acest context, ministrul delegat a trecut în revistă cei patru piloni tematici care vor sta la baza agendei de lucru a Președinției României la Consiliul Uniunii Europene, care vizează ”Europa convergenței: creștere, coeziune, competitivitate, conectivitate”, ”Europa siguranței”, ”Europa, actor global” și ”Europa valorilor comune”.
”Susținem ferm o Uniune coezivă, bazată pe valorile ei fundamentale și pe adoptarea unei abordări orientate spre cetățean. În eforturile noastre de a construi o Uniune Europeană mai puternică, este important să ne întoarcem la conceptele fundamentale ale construcției europene. Acest proiect este bazat, în primul rând, pe coeziune – între statele membre, între regiuni și între cetățeni. În acest sens, apreciem rolul Comitetului European al Regiunilor în comunicarea punctelor de vedere ale autorităților locale și regionale”, a declarat Victor Negrescu.
În cadrul întrevederii cu Günther Oettinger, ministrul delegat a subliniat că Președinția României la Consiliul Uniunii Europene va depune toate eforturile pentru finalizarea și, după caz, avansarea substanțială a negocierilor pe cât mai multe dosare de interes prioritar la nivel european, urmărind în egală măsură, calitatea formulelor de compromis şi obținerea unui acord în timp util.
”Contăm pe susținerea Comisiei Europene în eforturile pe care Președinția României la Consiliul Uniunii Europene intenționează să le întreprindă pentru avansarea agendei europene în primele șase luni ale anului viitor. Împărtășim pe deplin evaluarea Comisiei privind importanța adoptării la timp a unui buget european, ca bază pentru asigurarea continuității eforturilor de îndeplinire a obiectivelor Uniunii, iar România, prin instituțiile responsabile, este pregătită să gestioneze dosarul noului cadru financiar multianual al Uniunii Europene și își propune să asigure, pe perioada mandatului, un ritm avansat al lucrărilor la nivelul Consiliului, în limita nivelului de ambiție asumat de statele membre„, a declarat Negrescu.