Luni, 1 octombrie 2018, a început a doua etapă a programului ”Voluntari ai Președinției României la Consiliul Uniunii Europene”, inițiat de ministrul delegat pentru Afaceri Europene, Victor Negrescu, care se va desfășura în perioada octombrie – decembrie 2018 în cadrul MAE.
Cei 35 de voluntari selectați au vârste cuprinse între 19 și 49 de ani și vor participa la activităţile desfăşurate în cadrul departamentelor Unității pentru Pregătirea Președinției României la Consiliul Uniunii Europene.
În prima lor zi de activitate, voluntarii au fost întâmpinați de ministrul delegat pentru Afaceri Europene, care a dorit să le ureze succes și să sublinieze că acest program reprezintă o șansă atât pentru participanți, care au posibilitatea de a acumula cunoștințe practice și experiență în cadrul unui proiect de importanță majoră pentru întreaga societate românească, cât și pentru sectorul public, care, beneficiind de entuziasmul și abilitățile celor selectați, își poate crește nivelul de competitivitate.
”Voi rămâne fidel, în continuare, principiului de a le oferi tuturor celor interesați șansa de a participa la pregătirea și exercitarea Președinției României la Consiliul Uniunii Europene. Programul de voluntariat le permite celor selectați să contribuie cu ideile și proiectele lor la îndeplinirea cu succes a acestui moment important pentru România”, a declarat ministrul delegat pentru Afaceri Europene.
România va asuma, în perioada 1 ianuarie – 30 iunie 2019, Președinția Consiliului Uniunii Europene. Acest mandat se asigură prin rotație între statele membre ale Uniunii Europene la fiecare șase luni.
În timpul exercitării Președinției, România va reprezenta Consiliul Uniunii Europene în dialogul cu celelalte instituții europene, în special Comisia Europeană și Parlamentul European, lucrând de asemenea în strânsă coordonare cu Președintele Consiliului European în cadrul procesului decizional.
Președinția rotativă asigură gestionarea curentă a agendei europene și prezidarea formațiunilor sectoriale ale Consiliului la toate nivelurile (ministerial, ambasadorial și tehnic), cu excepția Consiliului Afaceri Externe. Președinția trebuie să acționeze ca un mediator imparțial, concentrându-se în principal pe prezentarea de propuneri de compromis, capabile să conducă la adoptarea de poziţii comune ale statelor membre.
În perioada 1 aprilie 2018 – 30 iunie 2018 s-a desfășurat programul-pilot „Voluntari ai Președinției României la Consiliul Uniunii Europene”, în cadrul căruia au participat 38 de voluntari cu vârste cuprinse între 18 și 40 de ani.