România și Rep. Moldova trebuie să fie peste trei-patru ani cât mai puțin dependente de importurile de gaze, a declarat prim-ministrul Victor Ponta după ce a vizitat platforma maritimă Ocean Endeavor cu care companiile ExxonMobil și Petrom efectuează foraje de explorare pentru zăcămintele de gaze natural în zona românească de ape adânci a Mării Negre. ”Probabil până la sfârșitul anului vom ști dacă resursele energetice de gaze naturale descoperite pe platforma continentală a Mării Negre sunt într-adevăr semnificative pentru că România are nevoie să fie independentă energetic, din două motive. În primul rând pentru că, evident politic, cel puțin pe termen scurt și mediu, dacă nu chiar lung, relațiile economice cu Rusia vor fi din ce în ce mai proaste. E foarte clar acum acest lucru. Deci să putem să ne asigurăm din resursele noastre proprii gazele necesare e un obiectiv strategic fundamental. În al doilea rând pentru că pe 27 merg cu domnul ministru Nicolescu (Răzvan Nicolescu, ministru delegat pentru Energie n.r.) la Chișinău, dăm drumul la gazoduct, dar trebuie să avem și gaze ca să punem pe gazoductul spre Moldova, ori noi avem obligația, în câțiva ani de acum acolo, să ne gândim la independența energetică pentru România și Moldova. Din acest punct de vedere investițiile pe care le fac Petrom și Exxon sunt esențiale pentru noi. Numai în acest perimetru vor fi investiții de peste un miliard de dolari”, a declarat Ponta, citat de Agerpres.
Prim-ministrul a mai spus că în urma acordului semnat de Petrom și Exxon cu Transgaz există garanția că imediat ce va începe exploatarea resurselor descoperite, acestea vor intra în sistemul național de transport și primii beneficiari vor fi România și Rep. Moldova.