Site icon TIMP ROMÂNESC

Victor Ponta va celebra Ziua Independenţei a Rep. Moldova:Important este să sprijinim Rep. Molodova. Voi fi la Chişinău, aşa cum am fost şi anul trecut!

Prim-ministrul Victor Ponta se va afla la Chişinău, pe 27 august, alături de prim-ministrul Rep. Moldova, Iurie Leancă, „pentru a consemna lucrurile concrete pe care România trebuia să le facă de mult şi le face, în sfârşit, pentru Rep. Moldova. Dincolo de sprijinul politic pentru integrare europeană, inaugurăm gazoductul Iasi- Ungheni, vizităm primele grădiniţe construite cu sprijinul Guvernului României şi inaugurăm serviciul SMURD”, a anunţat oficialul într-o conferinţă de presă.

“Obiectivul strategic al României în perioada imediat următoare este grăbirea aderării Rep. Moldova la Uniuniea Europeană , după care, prin voinţa oamenilor de pe ambele maluri ale Prutului, putem să indeplinim şi obiectivul de unitate naţională. Acum, important este să sprijinim Rep. Molodova!”, a punctat premierul României.

În ceea ce priveşte situaţia din Ucraina, Ponta a reafirmat că “România a fost complet solidară cu ceea ce s-a decis la nivelul Uniunii Europene şi anume sprijinul total şi necondiţionat pentru suveranitatea şi integritatea teritorială a Ucrainei, susţinerea tuturor sancţiunilor adoptate la nivel european şi internaţional faţă de Federaţia Rusă”.

Acesta a mai subliniat că România îşi doreşte ca după desemnarea Preşedintelui Consiliului European şi a reprezentantului pentru Politică Externă deciziile să fie luate cât mai repede pentru că “un blocaj insituţional pentru Europa înseamnă un mare dezavantaj politicile pe care Europa trebuie să le adopte în următoarii cinci ani. România a făcut propunerea, prin adresa pe care am transmis-o preşedintelui desemnat pentru Comisia Europeană, pentru potofoliul şi persoana pe care România le doreşte, însă nu putem primi răspunsul până când nu se trece de această fază esenţială”.

Ministrul Afacerilor Externe împreună cu Ministrul Apărării Naţionale vor participa, săptămâna viitoare, la Summitul NATO din Ţara Galilor, acolo unde: “Obiectivele României sunt clare: o prezenţă clară din punct de vedere militar a NATO în România, un angajament foarte clar pentru tot flancul estic de asigurare a securităţii şi a parteneriatului în această regiune. Este important pentru România să ştie că eforturile NATO vizează realizarea securităţii în această regiune”, a specificat prim-ministrul Victor Ponta. Anunţul a fost făcut în urma întâlnirii pe care premierul României a avut-o cu șeful diplomației române și conducerea Ministerului Afacerilor Externe pe teme de actualitate.

Exit mobile version