Premiul pentru “Cea mai buna actriță” a fost acordat Victoriei Cociaș de juriul Festivalului Internațional de Film “LOVE IS FOLLY”, pentru interpretarea rolului principal Helga în filmul “O poveste de dragoste, Linfenfeld”, în regia lui Radu Gabrea.
Decizia juriului festivalului de la Varna a fost întâmpinată cu aplauze furtunoase la conferința de presă, ca și la decernarea premiului, unde publicul a aclamat în picioare minute în șir.
Aflat la a 23-a ediție (21 – 28 august 2015), Festivalul Internațional de Film “LOVE IS FOLLY” este cel mai important și longeviv festival de film din Bulgaria, cu peste 70 de filme în programul anual, dintre care 12 sunt incluse în competiția internatională.
“O poveste de dragoste, Lindenfeld” a fost primit cu entuziasm de publicul spectator: cinefili, elita cinematografiei bulgare, artiști internaționali proeminenți, critici și jurnaliști de film, și care, lucru erar, au aplaudat în timpul proiecției care a avut loc pe 25 august.
“O poveste de dragoste, Lindenfeld” este un film emoționant despre scurta întâlnire dintre doi iubiți fără noroc care se regăsesc după 60 de ani cu o tandrețe și liniște impresionante, de parcă ar avea tot timpul din lume, deși Helga (Victoria Cociaș) traiește în satul părăsit Lindenfeld după groaznica deportare în Siberia, iar Ully (Victor Rebengiuc) este diagnosticat cu o gravặ boalặ incurabilặ, notează hotnews.ro
Cu o sensibilitate și liniște absolut speciale, Victoria Cociaș interpretează extraordinar rolul Helga (o țărancă mai în vârstă decât varsta ei reală), momentul regăsirii cu Ully și acea complicitate care face ca doi oameni care s-au iubit și s-au despărțit în tinerețe să poată comunica fără vorbe sau cu vorbe puține și o jumătate de secol mai târziu.