154573 – 13052020 – Ministrul Apărării Naționale, Nicolae-Ionel Ciucă, a participat marți, 12 mai, la reuniunea informală, desfășurată în sistem videoconferință, a Consiliului Afaceri Externe în format al miniștrilor Apărării din statele membre ale UE.
Videoconferința a fost prezidată de Înaltul Reprezentant al Uniunii Europene pentru afaceri externe și politica de securitate, Josep Borell Fontelles, fiind invitați să participe Secretarul General al NATO, Jens Stoltenberg, şi Subsecretarul General al ONU pentru operații de menținere a păcii, Jean-Pierre Lacroix.
Pe parcursul discuțiilor, au fost dezbătute lecțiile învățate și implicațiile strategice pe care criza COVID-19 le are asupra securității și apărării UE, dar și posibilele căi de urmat pentru gestionarea cât mai eficientă a problemelor înregistrate atât la nivelul statelor membre, cât și la nivel operațional.
Ministrul român a pledat pentru demonstrarea solidarității UE, menționând că doar împreună poate fi asigurat un răspuns coerent la efectele generate de criza actuală. Astfel, Nicolae-Ionel Ciucă a reiterat importanța adoptării unor măsuri de combatere a dezinformării și a evidențiat necesitatea continuării abordărilor multilaterale pentru sporirea cooperării în rândul statelor membre, dar și cu parteneri cheie, precum NATO și ONU.
Statele membre au luat în considerare faptul că inițiativa europeană privind cooperarea structurată permanentă (PESCO) poate reprezenta cadrul necesar pentru generarea de proiecte care să sporească pregătirea și reziliența Uniunii. Abordarea privind cooperarea civil-militară în contextul unei pandemii sau a unei crize sanitare majore poate fi făcută în cadrul viitoarei revizuiri a PESCO.