Ministrul Apărării Naționale, Mihnea Motoc, și șeful Statului Major General, general Nicolae Ciucă, vor avea luni, 10 octombrie, de la ora 12.30, la sediul M.Ap.N., o videoteleconferință cu militarii răniți în misiuni interne sau internaționale pentru a-i invita să facă parte din echipa României la ”Invictus Games Toronto 2017”.Videoteleconferința se va desfășura în București și alte cinci garnizoane (Cluj-Napoca – Comandamentul Diviziei 4 Infanterie, Buzău – Comandamentul Diviziei 2 Infanterie, Brașov – Comandamentul Brigăzii 2 Vânători de Munte, Craiova – Comandamentul Brigăzii 2 Infanterie și Constanța – Comandamentul Flotei).
În cadrul proiectului, vor fi încurajaţi să facă parte din “Invictus Team România” cât mai mulţi militari, indiferent de tipul de dizabilitate pe care o au, dar şi familiile acestora, care le vor putea fi alături atât pe timpul pregătirii şi antrenamentelor, cât şi în timpul competiţiei din Canada.
Ministerul va prezenta militarilor răniți o informare privind ”Invictus Games Toronto 2017” și principalele etape de parcurs în vederea pregătirii și participării la competiție.
“Invictus Games” este un evenimentul sportiv internaţional dedicat în exclusivitate militarilor invalizi/răniţi ca urmare a participării la misiuni în teatrele de operaţii sau la acţiuni militare interne. Acesta cuprinde mai multe discipline sportive, adaptate pentru persoane cu dizabilităţi, respectiv: tir cu arcul, atletism, canotaj în sală la aparat special, haltere, ciclism, volei din poziţia şezând, înot, baschet şi rugby din scaunul cu rotile, golf şi hochei.
Jocurile Paralimpice Invictus sunt organizate după criterii foarte strict stabilite. Sportivii acceptaţi în concurs trebuie să parcurgă proceduri de certificare riguroase, după standardele paralimpice, atât în ceea ce priveşte starea de sănătate şi compatibilitatea dizabilităţii cu proba sportivă dorită, cât şi îndeplinirea baremelor sportive de calificare în probă. Acest process complex de certificare se va face prin secţia paralimpică a CSA Steaua Bucureşti, cu sprijinul Comitetului Paralimpic Român.