Șeful Statului Major al Apărării (SMAp), generalul-locotenent Daniel Petrescu, a participat miercuri, 13 mai, la reuniunea Comitetului Militar al Uniunii Europene în formatul șefilor Apărării, care s-a desfășurat în sistem videoteleconferință.
Pe agenda reuniunii s-au aflat subiecte referitoare la implicațiile strategice ale pandemiei generate de virusul SARS-CoV-2 asupra implementării obiectivelor Politicii de Securitate și Apărare Comune (PSAC), precum și asupra misiunilor desfășurate sub egida Uniunii Europene.
Invitat la lucrările reuniunii, Înaltul Reprezentant al UE pentru Afaceri Externe și Politica de Securitate, Josep Borrell Fontelles, a evaluat principalele componente ale PSAC, insistând asupra susținerii misiunilor în desfășurare, continuării acțiunilor pentru construirea capabilităților militare, consolidării parteneriatelor UE și întăririi rezilienței. În context, a apreciat că este necesar să se acționeze pentru menținerea nivelului de ambiție al Uniunii Europene în ceea ce privește obiectivele de politică de securitate și apărare.
Șefii Apărării au prezentat implicarea forțelor armate ale țărilor membre ale UE în sprijinul autorităților naționale civile pentru limitarea și combaterea pandemiei generate de noul coronavirus și lecțiile identificate în acest proces.
În cadrul reuniunii, șeful Statului Major al Apărării a transmis un mesaj de solidaritate cu toate statele membre ale uniunii afectate de pandemie, exprimând determinarea Armatei României de a menține angajamentele asumate în misiunile sub egida UE, cu punerea în aplicare a măsurilor pentru asigurarea protecției și sănătății personalului aflat în misiuni.
Generalul-locotenent Petrescu a evidențiat importanța unei cooperări permanente la nivel european pentru combaterea pandemiei și a unei abordări coerente a acestor eforturi, în coordonare cu NATO. Prezentând acțiunile Armatei României în sprijinul populației, în coordonare cu autoritățile centrale și locale, șeful SMAp a insistat asupra aspectelor care pot asigura un răspuns mai eficient – asigurarea resurselor necesare consolidării rezilienței naționale, leadership și coordonare, răspuns ferm la provocările hibride și continuarea consolidării capacităților militare relevante, pentru a putea răspunde unei așteptări în creștere a societății privind rolul forțelor armate în context de urgențe civile.
Comitetul Militar al UE reprezintă cea mai înaltă autoritate militară constituită la nivelul Consiliului UE, ai cărei membri sunt șefii de stat major din statele membre sau reprezentanții militari ai acestora în Bruxelles. EUMC este condus de un președinte, ales de EUMC întrunit la nivel șefi de stat major și numit de Consiliul UE, anunță Biroul de Presă al MApN.