Biroul Ataşatului pentru Probleme de Muncă şi Sociale din cadrul Ambasadei României la Paris şi Consulatul General al României la Lyon au reprezentat România la forumul internaţional de recrutare “Carrières Internationales”.Evenimentul a început astăzi la Lyon cu scopul de a reuni recrutorii internaţionali şi organismele responsabile pentru orientarea celor care caută un loc de muncă.
Pe tot parcursul ediţiei în curs, reprezentanții Consulatului General al României la Lyon vor acorda consiliere consulară de specialitate și informaţii despre România persoanelor prezente la standul nostru. Pentru o mai mare vizibilitate a oportunităţilor naţionale, în marja evenimentului, ataşatul pentru probleme de muncă şi sociale va susține şi la această ediţie panelul intitulat “Vivre et travailler en Roumanie” (la ediţia anterioară, atelierul s-a bucurat de aprecierea participanţilor).
De asemenea, vor fi prezentate condiţiile de muncă şi de viaţă din România, participanţii urmând să exploreze oportunităţile profesionale din ţara noastră.
Rolul reţelei EURES este de a facilita dialogul între actorii principali, precum şi accesul la toate informaţiile necesare pentru identificarea unui loc de muncă în exterior. Concret, va fi oferit sprijinul logistic necesar în vederea identificării ulterioare a unui loc de muncă, a unui stagiu sau a unei misiuni de voluntariat. Evenimentul îşi propune să încurajeze candidaţii care au un proiect de mobilitate în identificarea unui loc de muncă în toate sectoarele de activitate, şi, în special în domeniul informatic, industria de înaltă tehnologie, hoteluri, turism, restaurante, comerţ, etc. Rolul forumului este de a promova deopotrivă mobilitatea profesională şi geografică. Sunt aşteptate 40 de întreprinderi (întreprinderi specializate în import-export, întreprinderi internaţionale, întreprinderi franceze care au filiale în străinătate, întreprinderi cu capital străin, etc.), fiind înfiinţate în jur de 50 de standuri. Organizatorii estimează că se vor prezenta peste 1500 vizitatori. Se vor desfăşura 20 de conferinţe şi ateliere tematice.
Statele prezente (prin reţeaua EURES sau reprezentanţele diplomatice consulare/ambasade) sunt: România, Canada, SUA, Elveţia, Australia, Noua-Zeelanda, Marea Britanie, Irlanda, Belgia, Germania, Austria, Suedia, Norvegia.
De asemenea, vor fi descrise interferenţele din cadrul reţelei EURES şi modalităţile de cooperare în cadrul platformei europene pentru ocupare. Cu acest prilej, vor fi prezentate activităţile ANOFM şi EURES România în domeniul mobilităţii forţei de muncă la nivel european. Doamna Camelia Mihalcea, director EURES România contribuie şi la această ediţie prin punerea la dispoziţia participanţilor a locurilor de muncă disponibile la nivel naţional.