Site icon TIMP ROMÂNESC

Vizita oficială în Republica Croația a ministrului afacerilor externe Luminița Odobescu

Ministrul afacerilor externe Luminița Odobescu a efectuat vineri, 13 septembrie 2024, o vizită oficială la Zagreb, la invitația ministrului afacerilor externe și europene al Republicii Croația, Gordan Grlić Radman.

Programul oficial al vizitei a inclus consultări politico-diplomatice cu omologul croat, precum și o primire la prim-ministrul Republicii Croația, Andrej Plenković.

În consultările cu ministrul Gordan Grlić Radman, ministrul Luminița Odobescu a evocat importanța deosebită acordată consolidării dialogului bilateral și a cooperării economice și sectoriale dintre cele două state, în domenii de interes reciproc. De asemenea, a evidențiat angajamentul reciproc și atenția acordată de autoritățile ambelor state pentru asigurarea unei protecții la cele mai înalte standarde a persoanelor care aparțin minorității croate din România, respectiv minorității lingvistice românofone din Croația.

În privința agendei europene, ministrul Luminița Odobescu a evidențiat importanța consolidării convergenței și coeziunii interne a Uniunii Europene, alături de necesitatea implementării adecvate a obiectivelor asumate în privința tranziției verzi și digitale. Totodată, a reiterat sprijinul ferm al României pentru procesul de extindere a UE, cu respectarea principiului meritelor proprii, accentuând determinarea României de a sprijini atât partenerii estici, cât și din Balcanii de Vest.

Cei doi oficiali au subliniat importanța acordată de cele două țări obiectivului de aderare la Organizația pentru Cooperare și Dezvoltare Economică, precum și căile de cooperare în acest proces.

În cadrul întrevederii a avut loc un schimb de opinii pe tema situației din Ucraina. Ministrul Luminița Odobescu a condamnat atacul forțelor armate ruse împotriva unei nave comerciale, care transporta cereale în Marea Neagră, arǎtând cǎ aceasta este o escaladare din partea Rusiei și încă o încălcare flagrantă a dreptului internațional.

Ministrul român a subliniat totodată susținerea pentru eforturile de integrare europeană ale Republicii Moldova și creștere a rezilienței.

În cadrul primirii la prim-ministrul Andrej Plenković, ministrul Luminița Odobescu a punctat atât stadiul, cât și potențialul de dezvoltare a cooperării economice și sectoriale între cele două țări în domenii precum transporturile, energia, turismul și relațiile culturale menite să aprofundeze interacțiunile interumane între România și Croația. În context, a evidențiat interacțiunile dinamice ale porturilor românești Constanța și Galați cu portul Vukovar din Croația, utile atât sub aspect comercial și investițional, cât și pentru creșterea volumului exporturilor de cereale și alte produse din Ucraina. De asemenea, a subliniat cooperarea eficientă în domeniul afacerilor interne și a evocat interesul pentru extinderea dialogului și cooperării în domeniul securității și al apărării, inclusiv în contextul noii Agende Strategice a UE. A fost, totodată, abordată situația regională de securitate, fiind subliniată importanța sprijinului acordat Ucrainei și respectiv Republicii Moldova.

Exit mobile version