Volodimir Zelensky, preşedintele Ucrainei, a susținut luni, prin videoconferință, un discurs în plenul Parlamentului României. Ședința a fost deschisă de alocuțiunile lui Florin Cîțu, președintele Senatului, și Marcel Ciolacu, președintele Camerei Deputaților.
Mulțumind poporului român pentru susţinerea acordată refugiaţilor, Zelensky a spus că această „experienţă de susţinere şi respect reciproc şi bunătate dintre popoarele noastre” este o bază pentru o apropiere şi mai mare dintre poporul român și cel ucrainean.
„Mulţumesc întregului popor român pentru ajutorul acordat refugiaţilor din Ucraina. Sper că vom avea condiţii ca Rusia să renunţe la război şi oamenii să se poată întoarce acasă, în Ucraina”, a spus Zelensky.
„Cum situaţia va permite, vreau să încep un dialog cu România pentru întreaga protecţia comunităţilor româneşti din Ucraina şi comunităţilor ucrainene din România, să asigurăm toată susţinerea pe care o putem. Viitorul nostru este împreună într-o familie europeană”, a subliniat Volodimir Zelensky.
Zelensky s-a adresat parlamentarilor români după ce a vizitat locul masacrului de la Bucea, unde armata rusă a omorât peste 400 de civili ucraineni, liderul de la Kiev prezentând pe ecranul din plenul Camerei Deputaților un montaj video cu imaginile crimelor de război de la Bucea, atrocități care au declanșat un val de reacții din partea Uniunii Europene, Germaniei, Franței, Statelor Unite, Marii Britanii sau României.
De altfel, oficialii români au cerut tragerea la răspundere a autorilor atrocităţilor comise în Ucraina, șeful diplomației române insistând ca procurorul Curții Penale Internaționale să se deplaseze imediat în Ucraina și să înceapă investigația în zonele de la Bucea.
De asemenea, Volodimir Zelensky, a mai spus că pentru refacerea Ucrainei după război va fi nevoie de sprijinul partenerilor externi, între care și România. ”Sunt convins că România va susţine tot ce trebuie pentru impunerea dreptăţii. (…) Sunt convins că România şi firmele româneşti vor participa la programele pentru refacerea Ucrainei după război. Vom propune partenerilor noştri să preia refacerea unor regiuni care au fost distruse de Rusia. Potenţialul nostru, puterea noastră internă este mare, dar avem nevoie de ajutor pentru a reface viaţa în Ucraina. Propunem partenerilor noștri să preia responsabilitatea pentru refacerea unor regiuni sau orașe care au fost distruse de Rusia”, a afirmat Zelensky.
Președintele Ucrainei a spus că sunt necesare noi sancţiuni împotriva Rusiei, menţionând că trebuie închise porturile pentru navele ruseşti şi oprit tranzitul mărfurilor către şi din această ţară.
„În prezent pe teritoriul Ucrainei se decide soarta întregii Europe Centrale şi regiunii Mării Negre. De aceea, apărând libertatea Ucrainei, înseamnă să protejezi securitatea Europei. Au fost impuse sancţiuni împotriva Rusiei, dar războiul durează deja de 40 de zile. (…) Rusia trebuie să caute pace cu Ucraina şi cu toată lumea şi de aceea trebuie să fie privată de toate resursele, în primul rând financiare şi economice. Trebuie să închideţi porturile pentru navele ruseşti, opriţi tranzitul mărfurilor spre Rusia şi din Rusia. Nu importaţi resurse energetice din Rusia. Nu există alternativă, putem să vorbim despre mai multe programe: petrol în schimbul produselor alimentare, dar este nevoie de a impune alte sancţiuni”, a afirmat Zelensky, în discursul adresat prin videoconferinţă Parlamentului României.
Discursul președintelui Ucrainei din plenul Parlamentului României face parte dintr-o suită de astfel de adresări istorice, dat fiind contextul în care țara sa luptă împotriva agresiunii militare a Rusiei și a atrocităților comise de soldații ruși.
Președintele Ucrainei a rostit alocuțiuni similare în plenul Parlamentului European de la Bruxelles, în Camera Comunelor de la Londra, Parlamentul Canadei, în Congresul american sau în Bundestagul german.