Site icon TIMP ROMÂNESC

Volumul „Vinovată fără vinăˮ de Elena Dumitrescu-Nentwig, lansat la ICR Lisabona

Institutul Cultural Român de la Lisabona și Ambasada României în Republica Portugheză organizează vineri, 28 aprilie 2023, ora 19.00, la sediul institutului (Rua do Barão 10), lansarea în limba română a volumului „Vinovată fără vinăˮde Elena Dumitrescu-Nentwig. Romanul a apărut în 2022 laEditura „Ordessos” a Muzeului Județean Argeș.

În semn de recunoaştere a implicării şi contribuţiei la promovarea valorilor şi identităţii româneşti, Elena Dumitrescu-Nentwig, personalitate activă a vieții culturale portugheze și membru important al comunității românești din Lisabona, a fost premiată, în anul 2018, în cadrul Galei „100 pentru Centenarˮ, proiect aniversar al autorităților române dedicat elitei românești din diasporă.

Elena Dumitrescu-Nentwig, membră a Uniunii Muzicienilor din România, s-a născut la Brăila. A absolvit Conservatorul „Ciprian Porumbescu” din București, la clasa profesorilor Valentin Teodorian și Hero Lupescu. Este o soprană lirică a cărei recunoaștere internațională a avut loc după anul 1970, imediat după plecarea sa în exil. A cântat cu parteneri celebri pe marile scene din Germania, Austria, Franța, Spania, Italia, Olanda, Cehia, Polonia, Israel. După încheierea carierei scenice, în cadrul studioului pe care l-a inițiat, a predat lecții de canto tinerilor din Belgia, Polonia, Germania și Portugalia. În paralel, talentul literar și pasiunea pentru scris au determinat-o să aștearnă pe hârtie, în limbile română și germană, romane, piese de teatru, cărți pentru copii, basme, poezii, opere ce au avut ecouri favorabile în rândul cititorilor și în presa de specialitate. Între volumele publicate de artistă se află romanele Naufragiaţii din Brăila; Noi, romii şi restul lumii; Iubire la margine de eșafod; Credinciosul meu dușman care a primit distincția Fundației „Itacaˮ (Dublin) pentru Cartea de proză a anului 2017 a scriitorilor români din diaspora; cartea de basme şi povestiri De răsfoit (cu varianta germană Zum Blattern); povestea Taina celor două perle și povestirea Adevărate sau imaginate, de întâmplat s-au întâmplat. După ce a convins ca prozatoare, Elena Dumitrescu-Nentwig s-a îndreptat către dramaturgie, publicând două piese de teatru în limba română: O chestiune de onoare și Tânăr pentru o zi, inspirate din întâmplări din mediul social german.

 

Exit mobile version