Site icon TIMP ROMÂNESC

Von der Leyen: Nu va exista niciun acord cu Marea Britanie dacă Londra încalcă legislația internațională în legătură cu Irlanda de Nord

Uniunea Europeană a avertizat Regatul Unit că orice încercare a Londrei de a renunța la unele dintre angajamentele privind Brexit discutate cu autoritățile de la Bruxelles ar putea pune în pericol un viitor acord între UE și Marea Britanie și ar putea pune în pericol pacea din insula Irlanda.

Avertismentul vine în contextul în care în presă au apărut informații cu privire la intenția Guvernului Boris Johnson de a modifica legislația națională astfel încât să poată ignora prevederile referitoare la Irlanda de Nord discutate cu Uniunea Europeană, informează Euronews.

De asemenea, premierul britanic a amenințat că ar putea să renunțe la negocierile cu UE privind relațiile viitoare, negocieri care vor fi reluate săptămâna aceasta, în cazul în care nu se va ajunge la un acord până la jumătatea lunii octombrie.

Perioada de tranziție după ieșirea Marii Britanii din Blocul comunitar expiră pe 31 decembrie.

Președintele Comisiei Europene, Ursula von der Leyen, a scris pe Twitter că implementarea prevederilor deja negociate în cadrul Acordului Brexit reprezintă ”o obligație conform legislației internaționale și o condiție pentru orice parteneriat viitor”.

Ea a mai spus că prevederile privind Irlanda și Irlanda de Nord sunt ”esențiale pentru protejarea păcii și stabilității, dar și a integrității Pieței Unice”.

Premierul Guvernului Marii Britanii, Boris Johnson, a anunțat luni că Marea Britanie este gata să renunțe la discuțiile privind relațiile comerciale cu Uniunea Europeană dacă nu se va ajunge la o înțelegere în Consiliul European până pe 15 octombrie.

 

Exit mobile version