La jumătatea acestei luni, la Forli s-au prezentat 1.643 de persoane pentru a participa la un concurs pentru ocuparea a patru locuri de agent municipal, printre care și foarte mulți români. Concursul a fost organizat de provincia Forli-Cesena pentru acoperirea pe perioadă nedeterminată a patru posturi de “agent de poliție municipală la Primăria din Cesena”. Publicația Romagnanoi precizează că pentru prima dată au dorit să devină agenți chiar și tineri și tinere poloneze, românce care au studiat și consideră că pot face parte din Poliția Municipală.
Unii dintre acești străini care au prezentat cerere sunt într-o situație de incertitudine întrucât printre cerințele rigide pentru admitere este deținerea cetățeniei italiene. Unii au cererea pentru cetățenie în curs de prelucrare, dar au încercat oricum.
Alții, în schimb, au devenit cetățeni italieni și din acest motiv nu va fi dificil ca în ceva timp să vedem amenzi date de un agent român sau polonez.
Toți în căutarea unui post fix care, în acest caz, potrivit contractului colectiv de muncă primesc un salariu brut de 19.454 de euro anual, pe lângă alte indemnizații de supraveghere și al treisprezecelea salariu.