Site icon TIMP ROMÂNESC

Xenia Pamfil prezintă romanul său grafic “Mishka” la New York Comic Con

Graficiana Xenia Pamfil va participa la Festivalul de benzi desenate New York Comic Con (NYCC), care se desfășoară în perioada 9-12 octombrie la Javits Center, New York. Tânăra autoare a fost invitată să participe cu romanul său grafic intitulat Mishka și demonul mării, recent publicat de Action Lab Entertainment și care va fi lansat în cadrul acestui excepțional festival de specialitate. NYCC atrage în fiecare an peste 100.000 de vizitatori, alături de reprezentanţii industriei de profil și o mulțime de celebrități din întregul spaţiu nord-american şi nu numai, asigurând o maximă vizibilitate. Xenia Pamfil va fi prezentă la standul Action Lab Entertainment (booth #3044) pe toată durata festivalului, iar sâmbătă, 11 octombrie, va oferi autografe fanilor de benzi desenate, în cadrul Action Lab Portfolio Review.

În plus, ICR New York organizează încă două evenimente, exterioare NYCC, în colaborare cu parteneri americani. Astfel, în data de 10 octombrie, în intervalul orar 5.30-6.30 pm, ICR New York în parteneriat cu Queens Library a programat, la filiala Ridgewood a acestei cunoscute biblioteci, o prezentare a cărții în lectura autoarei.

Pe 11 octombrie, ICR New York este co-organizator, împreună cu Action Lab, al evenimentului Action Labs Post-Con Party, care va avea loc, începând de la 8 pm, la faimoasa librărie specializată în cărți de bandă desenată Jim Hanley’s Universe (JHU) Comic Books, o locație legendară din Manhattan, 32nd Street, unde Xenia va fi una dintre vedete.

Xenia Pamfil a manifestat de timpuriu o vie pasiune pentru benzi desenate. După ce a absolvit Liceul de Artă „D. Cuclin” din Galați, a urmat Universitatea de Arte Plastice și Design „George Enescu” din Iași (2001-2005), secția grafică. În 2004 a beneficiat de bursa de studii „Socrates Erasmus” la Manchester Metropolitan University din Marea Britanie. În prezent, tânăra creatoare de benzi desenate este Senior 2D Artist în cadrul Amber Studio Romania, o cunoscută firmă din industria jocurilor video. Xenia Pamfil este multiplă câștigătoare a Weekly Trinquette Drawing Challenge. Benzile sale desenate și ilustrațiile sale au apărut în publicații colective din diverse țări, precum Otaku Magazine, The Book of George, Revista Comics (România), VDM (Franța) sau Pepper Project (Singapore). Mishka și demonul mării este primul său roman grafic de autor și reprezintă rezultatul a aproape șapte ani de muncă intensă, atât la nivel conceptual cât și artistic.

În această carte de benzi desenate, Xenia Pamfil reunește experiențe și emoții din propria sa copilărie. Relațiile sale cu prietenii cei mai apropiați, amintirea unor întâmplări cu mult umor și bună-dispoziție au inspirat-o, de asemenea, în trasarea firului narativ al poveștii. Unicitatea cărții constă în faptul că artista a creat 11 stiluri artistice diferite, ce corespund celor 11 capitole, respectiv celor 11 zile în care personajul principal se află blocat pe o insulă misterioasă.

Exit mobile version