Site icon TIMP ROMÂNESC

Zile de prietenie româno-abetoneze în Toscana

Staţiunea turistică Abetone, situată în provincia Pistoia (regiunea Toscana), a fost pentru două zile, 6 – 7 septembrie, locul de desfăşurare a unui eveniment organizat de administraţia locală, întreprinzători locali şi reprezentanţi ai asociaţionismului românesc din Italia.

Întâlnirea, denumită „Giornate di amicizia romene-abetonesi” (Zile de prietenie româno-abetoneze), a avut parte de discuţii şi schimburi de experienţă pe teme turistice şi economice, precum şi o după amiază întreagă de manifestări culturale, menite să scoată în evidenţă tradiţii, cultură, dans şi muzică populară, specifice zonei din jurul staţiunii Abetone şi România. De asemenea, au fost organizate standuri ale unor firme care comercializează produse alimentare româneşti în Italia, precum şi altele cu obiecte de artizanat şi cărţi ale unor autori români care trăiesc în Peninsulă.

Din partea asociaţiilor româneşti au fost invitaţi în jur de 40 de reprezentanţi ai unor formaţiuni din regiunea Lazio, Toscana, Umbria, Marche şi Friuli-Venezia-Giulia, precum şi Aurelia Ceoromila, consilier comunal la Arezzo și Gheorghe Raica, consilier comunal la Alessandria. Pe parcursul celor două zile au fost prezenţi reprezentanţi ai mass-media italiană şi românească.

Primarul Giampiero Danti a deschis seria de discuţii spunând că este deosebit de încântat să cunoască români din Italia interesaţi de modelul „Abetone” şi recunoscând că România nu este o necunoscută pentru el. „Localitatea noastră are o istorie bogată, oameni minunaţi, tradiţii, e cunoscută pe plan mondial pentru concursurile de schi şi campionii pe care i-a dat în această disciplină, aici prezenţi. De aceea sunt bucuros să v-o prezint pe parcursul acestor două zile, sperând ca cei interesaţi să înveţe câte ceva din modelul „Abetone”. Recunosc că vă cunosc ţara, sunt foarte încântat de oamenii pe care i-am cunoscut acolo şi acum de dumneavoastră, aici.” a spus primarul.

Exit mobile version