Casa Artelor Dinu Lipatti invită publicul iubitor de Artă și Cultură Duminică, 19 februarie 2023, începând cu orele 19:00, la cea de-a II-a Ediție a evenimentului Ziua Brâncuși. Evenimentul face parte din Programul – Sărbători Naționale care are ca scop promovarea valorilor, istoriei, identității naționale și personalităților culturale și istorice, care prin contribuția lor semnificativă au adus un aport important la consolidarea și îmbogățirea moștenirii noastre culturale.
Ziua Constantin Brâncuși este sărbătorită în fiecare an la data de 19 februarie, când este comemorată ziua nașterii marelui sculptor român, evenimentul fiind celebrat din anul 2015 când a fost promulgată legea pentru declararea Zilei Brâncuși drept zi de Sărbătoare națională.
Așadar, la împlinirea a 147 de ani de la nașterea marelui Constantin Brâncuși, una dintre cele mai importante personalități românești din domeniul Artei, Casa Artelor Dinu Lipatti vă invită să celebrăm acest important eveniment bucurându-vă, începând cu orele 19:00 de Conferința “Brâncuși între Orient și Occindent” susținută de unul dintre cei mai importanți experți în domeniu – istoricul de artă Pavel Șușară.
Specializat în istoria artei contemporane, Pavel Șușară este autorul unei monografii importante despre opera pictorului Corneliu Baba, al Studiului monografic Brâncuși, un sculptor de la Răsărit (premiul Lucian Blaga al Academiei Romane) și al Monografiei ”Lumea lui Aurel Jiquidi „, dar și poet având câteva volume de poezii publicate, pentru care a primit un premiu al Uniunii Scriitorilor din România în 1996. Este Președinte al Asociației Experților și Evaluatorilor de Artă din România.
În 2018 a deschis în București Muzeul de Artă modernă și contemporană Pavel Șușară (MAMCO Pavel Șușară), instituție privată care promovează arta românească modernă și contemporană.
De la orele 20 :00, în Salonul de Muzică al Casei Lipatti va avea loc Recitalul de muzică și poezie intitulat “Despre păsări și pietre” dedicate personalității genialului Brâncuși și susținut de marele flautist Ion Bogdan Ștefănescu alături de discipola sa, flautista Carla Maria Stoleru.
În program sunt incluse lucrări semante de: Carmen Petra Basacopol, Violeta Dinescu, Doina Rotaru, Carmen Maria Cârneci, Dan Buciu, Dan Dediu, Ion Bogdan Ștefănescu, Horațiu Rădulescu și Theodor Gheorghiu. Versurile aparțin lui Ion Bogdan Ștefănescu.
Ion Bogdan Ștefănescu este prim flautist al Filarmonicii „George Enescu”, prof. univ. dr. habil. la Catedra de Flaut a Universității Naționale de Muzică din București și solist al Filarmonicii „Banatul”, Timișoara.
Ion Bogdan Ștefănescu cântă pe un flaut Muramatsu de 18K.
Conceptul evenimentului „Ziua Brâncuși” la Casa Artelor Dinu Lipatti, Ediția a II-a aparține pianistei și regizoarei Alice Barb, Directorul fondator al Casei Artelor Dinu Lipatti, instituție publică de cultură aflată în subordinea Primăriei Municipiului București.
Biletele pot fi cumpărate online pe www.iabilet.ro și în rețeaua iabilet.ro/retea sau la sediul Casei Artelor Dinu Lipatti, Bd. Lascăr Catargiu nr 12. Accesul persoanelor cu dizabilități și a însoțitorilor acestora este gratuit cu o rezervare în prealabil la numărul de telefon 0314252563.