Site icon TIMP ROMÂNESC

„Ziua Culturală a Românilor din Ungaria” şi „Festivalul Cârnaţilor” la Bekescsaba

Sâmbătă, 20 octombrie 2018, pe scena Centrului Cultural din cadrul Liceului „Nicolae Bălcescu” din Gyula, în organizarea Autoguvernării pe Țară a Românilor din Ungaria (AȚRU), s-a desfășurat cea de-a 25-a ediție a „Zilei Culturale a Românilor din Ungaria”, dedicată promovării unor activități cu caracter cultural, susținute de elevi, artiști tineri și consacrați, care provin din diferite localități din Ungaria în care trăiesc români.

La manifestare au participat printre alţii Florin Trandafir Vasiloni, Consul General al României la Gyula, Mihai Şotropa, reprezentant al Ambasadei României din Budapesta, Cristian Daniel consul la Consulatul General al României la Szeged, Traian Cresta, purtătorul de cuvânt al comunității românești din Ungaria în Parlamentul de la Budapesta, Tiberiu Juhasz, președintele AȚRU, Gheorghe Cozma, directorul Oficiului AȚRU, Maria Gurzău Czegledi, directorul Liceului „Nicolae Bălcescu” din Gyula (LNB); Laszlo Pluhar, primarul oraşului Aletea (Elek), Ioan Vodicean, primarul localităţii Săvârşin (jud. Arad), reprezentanţi ai autoguvernărilor româneşti din mai multe localităţi (Gyula, Lokoshaza, Şercad, Medgyesegyhaza, Bătania ș.a.)

„Ziua Culturală a Românilor din Ungaria” a cuprins diverse programe culturale, prezentate de către membri ai comunităţii istorice româneşti din Ungaria: Corul „Pro Musica” din Gyula; „Echipa de Păstrare a Tradiţiilor” din Micherechi; „Echipa de Păstrare și Promovare a Tradițiilor Populare Românești”, aparținând Centrului de Documentare și Informare al AȚRU, din Gyula; „Păstrătorii Tradițiilor din Aletea”, care au în componența lor și trei maeștri ai artei populare: Petru Sabău, Gheorghe Bagy și Ioan Bagy; Ansamblul „Doina Bihorului”,  îndrumat de Gheorghe Gros din Chitighaz; interpretul Grigore Poiendan, din Micherechi şi Ansamblul folcloric „Valea Mureşului” din Săvârşin (Jud. Arad).

În aceeaşi zi, 20 noiembrie 2018, consulul general al României la Gyula  Florin Vasiloni a participat la manifestări derulate în cadrul „Festivalului Cârnaţilor” (Kolbaszfestival) la Bekescsaba, manifestare care conform organizatorilor, reuneşte în 4 zile de festival, peste 100.000 de participanţi, fiind unul dintre cele mai importante evenimente de gen, din Ungaria.

Consulul general, Florin Vasiloni, a avut o întrevedere cu reprezentanţi  ai Camerei de Comerţ şi Industrie a Jud. Bekes (CCIB) şi ai  Secţiunii Ungaro-Română a Camerei de Comerţ şi Industrie Ungară. Diplomatul român s-a întreţinut cu domnii Orosz Tivadar, preşedintele Secţiunii Ungaro-Române din cadrul Camerei de Comerţ şi Industrie Ungare şi preşedinte al CCI Bekes, cu Dunai Peter, secretar general al Camerei de Comerţ şi Industrie din Ungaria şi Janos Rak, secretarul Secţiunii Ungaro-Română a Camerei de Comerţ şi Industrie Ungară. La manifestare au participat numeroşi oameni politici ungari, de la nivel central şi local, primari ai unor importante localităţi din Ungaria, reprezentanţi ai unor asociaţii patronale, camere de comerţ etc. La festival participă în fiecare an şi mici producători români, în special din judeţele Arad şi Bihor. În acest an, la concursul de cârnaţi au participat peste 800 de  echipe, reunind producători privaţi sau diferite instituţii şi societăţi. La concurs a participat şi o echipă a Autoguvernării Româneşti din Bekescsaba, condusă de Tiberiu Juhasz, preşedintele acestei organizaţii. La standul comunităţii locale româneşti, consulul general român s-a întreţinut cu Zalai Mihaly, preşedintele Consiliului Judeţean Bekes; cu Takacs Arpad, şeful Oficiului Guvernamental (Prefectura) din judeţul Bekes; cu Peter Szarvas, primarul oraşului Bekescsaba şi alţi oficiali ungari.

Exit mobile version