În perioada 22-24 iunie a.c., Victor Ionescu, subsecretar de stat din cadrul MRP, s-a aflat într-o vizită de lucru la Atena și Salonic, unde a discutat cu reprezentanți ai comunității românești, participând totodată la evenimente dedicate Zilei Universale a Iei.
Alături de E.S. Lucian Fătu, ambasadorul României în Grecia, precum și de reprezentanți ai Consulatului General al României la Salonic, subsecretarul de stat a luat parte în Atena și Salonic, la spectacolele „Fii mândru că ești român”, proiect organizat de Asociația Interculturală Româno-Elenă DACIA în parteneriat cu Fundația Comunitară Țara Făgărașului și Asociația Carpatia, în contextul sărbătoririi Zilei Universale a Iei și a președinției rotative a României la Consiliul Uniunii Europene.
Cu acest prilej, au avut loc momentele artistice oferite de ansamblurile „Ceata Făgărașului“ și „Plaiurile Jibertului” și de corul de copii al Școlii Dacia.
În cadrul întâlnirilor cu membrii comunității românești din ambele orașe, s-a discutat despre proiectele MRP cu accent pe taberele ARC, care vor găzdui anul acesta un număr record de participanți, peste 3000 de copii și tineri români din comunitățile istorice și diaspora. Agenda vizitei a inclus și o vizită la Școala de Limba Română DACIA, unde subsecretarul de stat i-a felicitat pe profesori și elevi pentru toate eforturile depuse în promovarea și susținerea cursurilor de limbă română, cultură și civilizație românească, reiterând importanța pe care MRP o acordă domeniului educației, se arată într-un comunicat de presă.
Pe parcursul întâlnirilor, demnitarul român a subliniat faptul că prezența românilor în Grecia reprezintă o punte de dialog între cele două țări și că MRP urmărește cu interes dezvoltarea și consolidarea mediului asociativ românesc de pretutindeni.