Site icon TIMP ROMÂNESC

 Ziua internațională a păsărilor

Romfilatelia adaugă la tematica dedicată „Faunei” o nouă emisiune de mărci poştale dedicată păsărilor de pe întreg mapamondul intitulată „Ziua internațională a păsărilor”, ce va fi introdusă în circulaţie miercuri, 5 aprilie a.c.

Emisiunea filatelică, alcătuită din patru timbre, un plic „prima zi” și un set de cărți poștale maxime pentru pasionații de maximafilie, ilustrează, în ipostaze inedite, emoționante, următoarele specii:

Porumbelul de stâncă – Columba livia (Gmelin, 1789), reprezentat pe timbrul cu valoarea nominală de 2,90 lei;

Cinteza curcubeu – Chloebia gouldiae (Gould, 1844), redată pe timbrul cu valoarea de 3 lei;

Pasărea cioc-larg „roşu cu negru” – Cymbirhynchus macrorhynchos (Gmelin, 1788), reprodusă pe timbrul cu valoarea de 4,30 lei;

Pinguinul imperial (tată de familie) – Aptenodytes forsteri (Gray, 1844), ilustrat pe timbrul cu valoarea nominală de 11 lei.

Toate aceste reprezentări grafice prezintă convingător motivul pentru care trebuie să îngrijim fauna păsărilor și frumusețea speciilor ilustrate în curcubeul culorilor mărcilor poștale. 

Emisiunea va fi disponibilă de miercuri, 05 aprilie, în rețeaua magazinelor Romfilatelia din București, Bacău, Brașov, Cluj-Napoca, Iași, Timișoara, precum și în magazinul nostru online:  http://romfilatelia.ro/store/

Exit mobile version