Acasă Alte comunitati Ziua Limbii Române sărbătorită de românii din întreaga lume: Evenimente în marile...

Ziua Limbii Române sărbătorită de românii din întreaga lume: Evenimente în marile oraşe ale lumii!

Ziua Limbii Române va fi sărbătorită în rețeaua institutelor culturale românești din străinătate, dar şi în comunităţile româneşti din vecinătatea României.

La Budapesta actrița Ioana Ginghină va susţine la Şcoala generală românească din Micherechi, în data de 8 septembrie 2014, un spectacol interactiv pentru copiii români dornici să păstreze viu tezaurul lingvistic moştenit. Promovarea limbii române constituie o preocupare permanentă a Institutului Cultural Român de la Budapesta. Şcoala generală românească din Micherechi este cea mai importantă şcoală generală cu predare în limba română din Ungaria

Institutul Cultural Român „Mihai Eminescu“ de la Chișinău în colaborare cu Academia de Științe a Moldovei, Institutul de Filologie al AȘM și toate instituțiile de invățământ superior din Republica Moldova organizează, în perioada 31 august – 1 septembrie 2014, a doua ediţie a Conferinței Internaționale „Limba română – limbă a integrării europene“.

De asemenea, va fi organizează şi expoziția stradală „Lupta cu inerția – Poeții generației ’60“ în data de 31 august 2014, la Biblioteca Națională a Republicii Moldova. Expoziţia va reuni portrete și texte ale unora dintre cei mai reprezentantivi poeţi români, precum: Nicolae Labiș, Nichita Stănescu, Marin Sorescu, Ion Gheorghe, Ioan Alexandru, Ana Blandiana, Cezar Baltag, Adrian Păunescu, Gabriela Melinescu, Leonid Dimov, Ioanid Romanescu, Grigore Hagiu, Constanța Buzea, Grigore Vieru, Victor Teleucă, Liviu Damian, Gheorghe Vodă, Pavel Boțu, Anatol Codru, Ion Vatamanu, Dumitru Matcovschi.

Din seria evenimentelor organizate cu ocazia celebrării Zilei Limbii Române în Republica Moldova face parte și „Congresul Internațional al Eminescologilor“, ediția a III-a, organizat la Academia de Științe din Moldova, în perioada 3-4 septembrie 2014.

La Istanbul va fi organizat proiectul Limba română prin jocuri şi „necuvinte“, în data de 28 august 2014, la sediu. În deschiderea evenimentului, ICR Istanbul va prezenta și proiecta filmul documentar despre opera şi personalitatea poetului român Nichita Stănescu, produs de editura Film Location Guide, în anul 2007, scenariu Alexandru Condeescu şi Traian Coșovei. Filmul este subtitrat în limba engleză şi conţine interviuri cu Dora Stănescu, Florin Iaru, Nicolae Breban, Johnny Răducanu, Gabriela Melinescu şi Adam Puslojic. În vederea promovării identităţii etnice prin învăţarea şi utilizarea limbii române de către copiii proveniţi din familiile mixte şi a popularizării cursurilor de română pentru copii de la ICR Istanbul, va avea loc şi un curs demonstrativ de introducere în limba română.

Totodată, în perioada 25 august – 5 septembrie, vor fi postate online poeme în limbile română şi turcă pe pagina de Facebook administrată de ICR Istanbul și pe site. Selecţia poeziilor va fi realizată de traducătorii formaţi în cadrul Atelierului de traduceri literare: Sunia İliaz Acmambet, Semra Selim şi Erkut Tokman. În aceeaşi zi vor fi anunţate începerea sesiunii de cursuri de limbă, cultură şi civilizaţie românească din perioada septembrie 2014 – februarie 2015 şi înscrierile pentru copii.

Lisabona va marca Ziua Limbii Române, în data de 2 septembrie 2014, printr-un eveniment care va oferi publicului portughez ocazia de a cunoaște mai bine România. La sediul Institutului, participanții vor putea asista la minicursuri de limba română cu tematici diverse: noțiuni generale despre istoria și geografia României, asemănări și deosebiri între limbile română și portugheză (similitudini semantice/ fonetice, „falși prieteni“), evocări ale unor personalități românești, informații turistice despre România, lecții culinare demonstrative finalizate cu degustarea produsului prezentat. Minicursurile vor fi susținute de Prof. Dr. Simion Doru Cristea şi Prof. Rodica-Adriana Covaci.

O campanie online de promovare a limbii române şi a similitudinilor dintre română şi spaniolă va fi lansată în Spania. Astfel, în perioada 20-29 august 2014 vor fi postate zilnic pe site-ul şi pe facebook-ul celor două instituţii proverbe/zicători/expresii în limba română şi în limba spaniolă, explicate cu ajutorul dicţionarelor de specialitate. Se va recomanda publicului să propună şi altele, şi să îl voteze până pe 30 august pe cel favorit.

Pe data de 31 august, de Ziua Limbii Române, o listă completă de proverbe/zicători/expresii în română şi în spaniolă, explicate cu ajutorul dicţionarelor de specialitate, se va regăsi pe paginile web ale Institutului Cultural Român de la Madrid şi Hispatriados.com, precum şi proverbul/zicătoarea/expresia cea mai votată de public. Campania nu se adresează doar vorbitorilor de limba spaniolă din Spania, ci şi celor din România şi vor fi promovate, de asemenea, dicţionarele de specialitate – Dicţionarul român-spaniol, respectiv spaniol-român, de expresii şi locuţiuni, realizate de Constantin Teodorovici şi Rafael Pisot şi publicate de Editura Polirom.

Institutul Cultural Român de la New York organizează, în perioada 29 august – 9 septembrie, la sediu, expoziţia de carte „Modernitatea Limbii Române/ The Modernity of Romanian Language“, care va include opere ale scriitorilor români care au marcat evoluția limbii române de-a lungul veacurilor, de la cronicari până la marii moderni, de la avangardiști (Tristan Tzara, Felix Aderca, Ilarie Voronca, Benjamin Fondane, Marcel Iancu, Ion Vinea etc.) și reprezentanții absurdului suprarealist (Urmuz) și existențial (Eugen Ionescu) până la generațiile de după proletcultism. Totodată, actori din tânăra generație, care trăiesc la New York, vor recita în limba română poeme ce ilustrează marile creații lirice, dar și exemple de poezie retorică, patriotardă, ocazională (poezia proletcultistă). De asemenea, vor fi prezentate filme documentare, proiecţii dedicate unor scriitori care au contribuit la amplificarea expresivității limbii române prin mari construcții imaginare.

Un sectacol excepțional, Lecția, cu Tudor Gheorghe, va fi susţinut în Sala Bizantină a Palatului Béhague din Paris, pe 30 august. Spectacolul a înregistrat un mare succes, în primăvara anului 2014 fiind prezentat în turneu în România și în Republica Moldova. Cu o denumire simbolică, Lecția este un spectacol unic, plin de iubire și de patriotism. Tudor Gheorghe vine în întâmpinarea profesorilor, elevilor și a tuturor spectatorilor cu un nou concert, pentru a le arăta cât de frumoasă este limba română. Spectacolul cuprinde texte excepţionale, poezii deosebite şi mult umor, aducând în centrul atenţiei adevăratul folclor românesc. Spectacolul va fi jucat în limba română, fără traducere și va fi cu intrare liberă, în baza rezervării prealabile.

În cadrul etnofestivalul Barevna Devitka, la Praga, România și comunitatea românească din Cehia va fi promovată printr-un stand comun cu Asociația Românilor din Republica Cehă, organizat sub înaltul patronaj al Ambasadei României la Praga. În cadrul standului vor avea loc prezentări cu vânzare de produse românești – regal gastronomic asigurat de bucătăreasa de origine română Emi Janečková, iar ICR Praga va oferi premii, constând în materiale promoţionale, în cadrul unei tombole organizate pentru participanţi. Totodată, ziua de 31 august, legiferată ca Ziua Limbii Române, va fi marcată de ICR Praga prin distribuirea, în rândul spectatorilor, de materiale cultural-educative, cu caracter evocator sau științific, precum şi a unor mini cursuri de limba română și quiz-uri despre România. De asemenea, un profesor invitat de la Catedra de Românistică va susţine cursuri demonstrative de limba română și îi va angrena pe cei prezenţi într-o manieră interactivă. ICR Praga va prezenta şi oferta de cursuri pentru anul academic următor, în cadrul standului de informare special amenajat.

Accademia di Romania din Roma organizează prezentarea cărții Limba română – „între paranteze“, urmată de o dezbatere, pe tema limbii române din afara granițelor României, în cadrul bibliotecii, în data de 12 septembrie 2014. În volumul Limba română – „între paranteze?“, Eugenia Bojoga urmărește să răspundă la întrebarea De ce limba română vorbită la Chişinău este altfel?.

Institutul Cultural Român de la Stockholm organizează spectacolului Dor de Eminescu conceput și susținut de actorul Ion Caramitru și clarinetistul Aurelian-Octav Popa, la TeaterStudio Lederman din Stockholm, în data de 23 august 2014. Spectacolul a mai fost prezentat, cu sprijinul Institutului Cultural Român, comunităților românești din Budapesta, Londra, Paris și Statele Unite și s-a bucurat peste tot de succes. Spectacolul include un colaj din versurile lui Mihai Eminescu, dar şi secţiuni din manuscrisele de poezie, proză şi filosofie ale poetului, cu intermezzo-uri de muzică clasică şi contemporană. Dată fiind bariera lingvistică (spectacolul este prezentat în limba română), evenimentul se va adresa exclusiv diasporei.

Cu ocazia Zilei Limbii Române va fi organizată la Stockholm o proiecţie a filmului „Despre oameni şi melci” la sediul Institutului, pe 28 august. Proiecţia va fi urmată de o lecţie specială de limba română în cadrul căreia discuţiile se vor concentra asupra tematicii filmului vizionat, iar cursanţii vor primi materiale suplimentare despre subiectul filmului.

Şi Varșovia românii vor sărbători Ziua Limbii Române printr-un eveniment organizat în capitala poloneză și având în centru un reper al creativității limbii – poezia românească din secolul XX. Evenimentul va fi realizat împreună cu librăria-cafenea „Kafka“, unul dintre cele mai populare și îndrăgite locuri din Varșovia, frecventate de iubitorii de lecturi și discuții despre cărți, în ambianța relaxată a unei cafenele culturale. Librăria-cafenea „Kafka” din Varșovia va fi deschisă publicului până seara și va oferi un spațiu de întâlnire cu limba și literatura română. În interiorul și exteriorul librăriei vor fi expuse planșe de dimensiuni mari, cu poezii de Nichita Stănescu.

Institutul Cultural Român de la Viena organizează, la sediu, pe 30 august , inaugurarea bibliotecii. Cu această ocazie, institutul găzduiește spectacolul-lectură Vrei să fii prietenul lui Dumnezeu? de Daniel Bănulescu, în prezenţa autorului.. Biblioteca Institutului Cultural Român de la Viena cuprinde un număr de 11.000 de volume, aproximativ 500 dintre acestea reprezentând donaţia Editurii Polirom. În colecţie se regăsesc exemplare în limba română şi traduceri în limba germană şi limba franceză, cărţi de ficţiune şi non-ficţiune, albume de artă, dicţionare, ghiduri turistice şi cărţi pentru copii.