Duminică, 5 martie, Școala în limba română ”Elena Rosetti-Cuza” din Atena, a serbat Ziua Mamei printr-un spectacol de poezie, muzică și dans, cu ocazia aceasta având loc și o expoziție de mărţişoare şi obiecte de artizanat confecţionate de copii la atelierul şcolii.Spectacolul intitulat sugestiv ”Mulțumesc, iubită mamă” , a început cu proiecția unui colaj de fotografii pe fond muzical, emoționând profund pe cei prezenți în sală. Preșcolarii au deschis recitalul de poezii și cântece, fiind urmați de elevii claselor I, a II-a, a III-a, a IV-a și a V-a. Aceștia au completat spectacolul cu scenete și cântece dedicate mamei și anotimpului în care o serbăm pe aceasta.
Elevii clasei a V-a au recitat creații proprii și au încheiat cu o piesă instrumentală. A doua parte parte a spectacolului a fost susținută de cei aproximativ 50 de elevi care fac parte din ansamblul de dansuri populare al Școlii. Aceștia au prezentat dansuri si melodii din diverse zone ale României. Alături de elevii Școlii a fost prezentă, din partea Ambasadei României la Atena, Cristina Zamfirache.
Asociația Femeilor Românce din Grecia este o organizație non-guvernamentală, non-profit, care are ca obiective principale păstrarea și afirmarea identității etnice, culturale și lingvistice a românilor din Grecia, precum şi promovarea limbii române, culturii, tradiţiilor, obiceiurilor româneşti în Grecia, dar şi în alte ţări, prin colaborări internaţionale. – corespondență de la Ana Marian Cuciureanu, Grecia