Site icon TIMP ROMÂNESC

Ziua Națională a României pe scena Operei la Fenice din Veneția

Cristina-Lavinia Arnăutu, director cu atribuții de secretar de stat al DRP, a participat joi, 28 noiembrie 2024, la concertul de gală “ Stele ale Operei Românești la Veneția”, care a marcat Ziua Națională a României în rândul comunității de români din Italia și a adus în fața publicului excelența artei interpretative naționale, muzica autohtonă și pe cea universală.

Celebrăm astăzi valorile care ne definesc și eforturile noastre constante de a păstra vie identitatea românească, indiferent de locul unde am ales să trăim. Ne bucurăm că am putut sprijini un proiect de asemenea anvergură, care aduce în prim-plan sufletul românesc și reunește românii în jurul artei noastre naționale.

Astfel de proiecte, derulate de Opera Națională București, care promovează cultura și identitatea națională, au fost sprijinite și finanțate de Departamentul pentru Românii de Pretutindeni și în alte orașe, precum: Viena, Washington și Paris, locuri unde românii își reprezintă, cu mândrie, țara.

Prin programele și acțiunile pe care le derulăm la nivelul Departamentului, ne dorim să aducem România acolo unde românii au ales să trăiască și să alinăm dorul de casă.

La mulți ani, români! La mulți ani, România!”, a transmis demnitarul DRP.

Evenimentul, finanțat de Departamentul pentru Românii de Pretutineni și organizat de Opera Națională București, a reunit peste 1000 de participanți, iar programul a cuprins lucrări de G. Enescu, G. Puccini, F. Cilea, G. Rossini, T. Brediceanu, G. Verdi, V. Bellini, Iosif Ivanovici, alcătuirea lui marcând şi faptul că 2024 a fost cunoscut în întreaga lume ca Anul Puccini.

La eveniment au fost prezenți PS Părintele Episcop Siluan al Episcopiei Ortodoxe Române a Italiei,  ES Gabriela Dancău, Ambasador Extraordinar și Plenipotențiar al României în Republica Italiană, în Republica Malta și în Republica San Marino, Federico Mollicone, președintele Comisiei pentru cultură a Camerei Deputaților din Italia, reprezentanți ai mediului instituțional din Italia, membri ai corpului diplomatic și consular, personalități din lumea culturală, economică și politică, jurnaliști, precum și membri ai comunității românești din Italia.

 

Exit mobile version