Parohia ortodoxă română „Sf. Grigorie Teologul” din Schiedam a sărbătorit Ziua Națională a României duminică, 4 decembrie a.c., după Sfânta Liturghie și prăznuirea Sfântului Apostol Andrei, ocrotitorul României.
Părintele paroh Protopop Dr. Ioan Dură a săvârșit slujba TE DEUM-ului, după care a fost intonat Imnul Național de către toți cei prezenți.
Cuvântul aniversar a fost rostit de Părintele Ioan, care a relevat că Marea Unire de la 1 Decembrie 1918 a fost împlinirea unui deziderat național de veacuri, unirea românilor într-un singur stat, și a evocat, în context, cuvintele poetului național Mihai Eminescu, potrivit căruia ,,Fără cultul trecutului, nu există iubire de țară”. Totodată, Părintele Ioan a evidențiat importanța bisericii în desăvârșirea acestui proiect național și a făcut referire la mărturia dată în acest sens de academicianul Dinu C. Giurăscu, potrivit căruia „Biserica a fost unul din stâlpii pe care s-au construit istoria acestui neam și identitatea noastră” (interviu acordat ziarului „Lumina”, la 21 ian. 2018).
La sărbătorirea Zilei Naționale de către parohie au participat, ca invitați de onoare, Excelența Sa domnul Lucian Fătu, ambasadorul României în Regatul Țărilor de Jos, și doamna Natalia Vremea, însărcinat cu afaceri a. i. al Republicii Moldova la Haga. Excelența Sa domnul ambasador Lucian Fătu a mulțumit Părintelui Ioan pentru recentul demers realizat pe lângă Parlamentul olandez pentru o evaluare pozitivă în ceea ce privește aderarea României la spațiul Schengen. De asemenea, referindu-se la relațiile dintre România și Țările de Jos, ambasadorul României a apreciat că membrii comunității române constituie puntea de legătură dintre popoarele român și olandez.
A urmat programul literar „Rugăciune pentru țara mea” prezentat de elevi ai școlii parohiale, după care doamna preoteasă Christina Dură a citit „Cântul al patrulea” din „Cântarea României” de Vintilă Horia – Viena, 26 februarie-5 martie 1942.
Invitat special de către Părintele Ioan la sărbătorirea Zilei Naționale a fost domnul Mihai Netea,Prof. univ. Dr. la Centrul Medical Universitar Radboud, Nijmegen, membru al Academiei Regale Olandeze pentru Științe și Arte, enoriaș al parohiei. Domnul Mihai Netea a prezentat recenta sa carte „O istorie genetică (incompletă) a Românilor”, despre o istorie a românilor din momentul în care primii oameni au ajuns, cu aproximativ 50.000 de ani în urmă, pe teritoriul României din ziua de astăzi.
Sărbătorirea Zilei Naționale a României a inclus, de asemenea, vernisarea expoziției de icoane pe sticlă „Icoană cu suflet de copil”, realizate de elevi ai școlii parohiale, precum și vizitarea expozițiilor „Ștergar pentru fotografia bunicilor” și „Troița în straie de sărbătoare”, încheindu-se cu o recepție oferită tuturor participanților.