Comunitatea română Sfântul Ştefan cel Mare, în colaborare cu Primăria Atenei, organizează pe 29 noiembrie, ora 12.00, în Sala Culturală un spectacol cu ocazia Zilei Naționale a României – 1 Decembrie.
Astfel, elevii Şcolii Românești din Atena, din cadrul Comunității (co-finantați de DPRRP – MAE), vor prezenta cântece, poezii şi dansuri.
Invitaţii speciali ai evenimentului vor fi Marian Sebastian Baranga – anul III la Conservatorul „Panionio” din Atena, recital la vioară, Valentina Sergiu Ungureanu – cantăreață de muzică populară din Rep. Moldova, precum şi Constantin Tuhut – cântăreț de muzică populară şi instrumentală din Braşov, notează all4romania.eu.