Oportunitățile investiționale și de afaceri din Republica Moldova au fost prezentate la București de viceprim-ministrul moldovean al Economiei, Octavian Calmâc, în cadrul unui eveniment organizat de Camera de Comerț și Industrie Româno-Germană în colaborare cu Ministerul Economiei și Ambasada Republicii Moldova în România. În cadrul ”Zilei Oportunităţilor Investiţionale şi de Afaceri a Republicii Moldova”, ministrul Octavian Calmâc a prezentat în fața reprezentanților a 100 companii germane care activează în România politicile de dezvoltare social-economică ale Moldovei, stadiul armonizării legislației de peste Prut cu aquis-ul comunitar în contextul implementării DCFTA, precum și oportunităţile investiţionale.
Participanții la eveniment, companiile germane din Moldova și România din domeniul industriei automotive, energetică, a serviciilor bancare, asigurări, consultanță, comerț, tehnologii ș.a., precum Siemens, Metro Cash&Carry România, ProCredit Bank, Deutche Bank, Kaufland au avut posibilitatea să comunice pe subiectele de interes, să facă schimb de opinii și experiență, să stabilească contacte în vederea inițierii parteneriatelor.
La finalul evenimentul, oficialii moldoveni au răspuns întrebărilor formulate de antreprenorii germani, asigurându-i de tot sprijinul necesar la orice etapă de inițiere și derulare a afacerii.